luni, 22 aprilie 2013

Inventii proprii v1

   Ma gandeam ce e mai bine de cumparat: un produs proaspat sau unul congelat. Daca e sa ne uitam dupa pret s-ar zice ca un produs proaspat, care e mai scump, trebuie sa fie mai bun. Dar produsul proaspat este mult mai "sensibil" in fata microbilor si bacteriilor. Pe langa acest fapt sunt produse pe care nu le gasim decat congelate (exemplu foile de placinta).
   Astfel, vrand-nevrand trebuie sa cumparam si produse congelate. Pe aceste produse insa este mentionata informatia ca un produs congelat si apoi decongelat sa nu se mai recongeleze. Cum putem fi siguri ca produsul nu a mai fost decongelat? Pai, nu prea putem...100%.
   Aici a venit ideea mea: daca pe ambalaj s-ar imprima un inscris care sa-si modifice culoarea daca ar depasi pragul de zero grade si acest proces sa fie ireversibil? Materiale si cerneluri care isi schimba culorile la temperatura sunt deja pe piata. Sau mai simplu: un buzunar cu doua compartimente cu o mica comunicare intre cele doua compartimente - in primul compartiment se va introduce o pastila de apa colorata inghetata (pentru o vizualizare mai buna). Marfa se va sigila inghetata, evitand riscul topirii pastilei la ambalare. Daca marfa ar fi dezghetata, pastila s-ar dezgheta si ea si ar umple ambele compartimente ale buzunarului.
   Acum vom sti cu siguranta daca produsul a fost dezghetat.

ps: nu am luat in calcul marfa la "vrac". 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu