Catina

Puţine plante din flora autohtonă, ba chiar mondială pot rivaliza cu cătina românească în privinţa calităţilor curative şi diverselor aplicaţii medicale. Cu fructele sale, ca nişte bobiţe aurii care se coc toamna, cătina ne oferă un nesperat ajutor tuturor, indiferent de vârstă sau afecţiuni. Vitaminizantă de excepţie, antioxidantă redutabilă şi neîntrecută stimulatoare a sistemului imunitar, cătina are încă multe valenţe necunoscute publicului larg.

Cunoscută în special sub denumirile populare de cătină albă, cătină ghimpoasă, cătină de râu, sau chiar dracilă din cauza spinilor ei redutabili, cătina are şi o denumire ştiinţifică pe măsura calităţilor sale. Genul Hippophae, cum l-au numit botaniştii, derivă din termenii greceşti de hippos-cal şi phao-eu omor. Denumirea se referă la utilizarea fructelor de cătină în antichitate pentru eliminarea viermilor intestinali la cai.
Alţi faimoşi autori antici precum Dioscorid şi Theophrast recomandau hrănirea cailor de curse cu cătină pentru sporirea masei musculare şi a luciului părului.
Din punct de vedere taxonomic, cătina face parte din ordinul Rosales, familia Eleagnaceae, specia Hippophae rhamnoides.
Se prezintă ca un arbust tufos, extrem de rezistent în egală măsură la ger şi la secetă. Iubeşte lumina directă a soarelui, şi nu creşte în zone semiumbroase sau acoperite.
Atinge în medie înălţimea de 1,5 - 4 metri, dar în condiţii optime de mediu poate atinge şi 8 metri. Când clima zonei geografice unde creşte este totuşi prea aspră, cătina se adaptează la acest factor extern devenind un arbust târâtor.
Înfloreşte în lunile martie-aprilie, depinde de temperatură. Fructifică anual, însă abundent doar după vârsta de 4-5 ani, şi atunci o dată la doi ani.
Planta creşte în flora spontană a Eurasiei, cu optimul de adaptare ecologică şi centrul distribuţiei în Asia Centrală, unde se întâlneşte mai ales în zonele montane. Dacă în Asia ocupă un areal imens, partea din Europa unde este răspândită contă într-o prelungire minusculă.
La noi în ţară este răspândită îndeosebi în regiunea deluroasă a Munteniei şi Moldovei, fiind mai rară în stepele litorale ale Mării Negre. Cea mai largă răspândire a cătinei a fost observată în zona bazinului râului Buzău, unde creşte din abundenţă atât de-a lungul albiilor râurilor şi izvoarelor, cât şi pe versanţii care urcă la mari înălţimi. Este o plantă căreia-i priesc terenurile sălbatice, cu vegetatie diversă şi însorite.
Conform cercetărilor efectuate de specialişti de prestigiu precum Ing. Ştefan Manea, prof. univ. dr. chim. Ion Brad, dr. Luminiţa Brad şi Ing. Florica Radu, cătina care creşte în ţara noastră are un conţinut chimic de excepţie, poate cel mai bogat din întreaga lume. Planta a fost studiată şi ameliorată în Staţiunea Horticolă "Mărăcineni", unde s-au obţinut varietăţi cu ţepi reduşi. Trebuie menţionat că nicăieri în lume nici varietatea naturală, nici soiurile ameliorate nu au conţin atât de multe principii active, vitamine, minerale, microelemente, flavonoizi şi aminoacizi la nivelul cătinei care creşte în România, mai ales în zona subcarpatică.
Cătina prin istorie
Primele popoare care au descoperit valenţele terapeutice ale cătinei au fost tracii, hinduşii, grecii, chinezii, mongolii, celţii şi slavii. Prima documentare scrisă apare în secolul VII după Hristos în tratatul clasic de medicină tibetană "Rgyud Bzi" care recomanda în mod explicit consumul de fructe de cătină pentru şerpaşi sau cei care călătoreau la mari înălţimi.
Cele patru cărţi fundamentale ale medicinei chinezeşti tradiţionale apărute în decursul dinastiei Tang (907 după Hristos) recomandau tratamentul cu cătină pentru tratamentul bolilor de piele şi afecţiunilor tubului digestiv. În Rusia, unde creşte pe suprafeţe foarte mari, cătina a fost numită "Ananas Siberian" datorită sucului plăcut şi proprietăţilor revigorante, foarte apreciate în condiţiile climei aspre de acolo.
Virtuţile plantei nu au scăpat neobservate şi în perioada modernă, când au fost pentru început utilizate experimental în alimentaţia cosmonauţilor sovietici, deoarece pe lângă celelalte calităţi ale cătinei, oamenii de ştiinţă din Moscova au descoperit că aceasta protejează organismul uman de radiaţiile cosmice. Potenţialul cătinei a determinat introducerea ei ca plantă de cultură în S.U.A., Canada, Germania, Rusia, China şi Ucraina. Există la nivel mondial numeroase institute de cercetare care studiază şi în prezent tainele acestui adevărat miracol al Naturii.
Cu toate că se foloseşte din cele mai vechi timpuri, cătina este prelucrată industrial doar în decursul ultimelor decenii, iar în ultimii ani a devenit speranţă pentru suferinzii multor afecţiuni grave.
În România, de peste 30 ani se fac cercetări sistematice asupra cătinei de către Institutul de Cercetare Chimico-Farmaceutic şi Institutul de Cercetări Alimentare. Cercetările urmăresc valorificare componentelor chimic din plantă. Produsul cel mai valoros este aşa numitul ulei de cătină.
Ce conţine ?

Pentru biologie şi medicină, cătina românească prezintă încă un mister ale cărui taine binefăcătoare aşteaptă să fie descoperite în totalitate, în ciuda deceniilor de cercetări minuţioase. Până în prezent cercetările au confirmat faptul că fructele de cătină constituie cea mai bogată sursă naturală de vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi.
Conţine şi cantităţi mari de vitamina C, vitaminele B1, B2, K, F şi P, alături de microelemente, acizi graşi esenţiali şi fitostenoli. În urma analizelor de laborator a reieşit că fructul cătinei conţine substanţă uscată în proporţie de doar 10-20%, restul compoziţiei constând în zaharuri, acizi organici, pectine, flavonoide, celuloză, proteine, ulei, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, tot complexul vitaminelor B.
Celebrul şi căutatul ulei de cătină conţine la rândul său, în proporţie de circa 80-90% acizi graşi esenţiali, licopen, tocoferoli şi fitosteroli. Seminţele de cătină sunt bogate în acizi graşi nesaturaţi, iar frunzele şi scoarţa arbustului conţin tocoferol şi sitosterol.
Cum ne ajută cătina ?
Frunzele, scoarţa, seminţele, dar mai ales fructele de cătină au rezultate extraordinare atât în scop medical, cât şi alimentar. Efectele secundare negative sunt de-a dreptul neînsemnate. Foarte apreciat este uleiul de cătină, fiind utilizat cu un succes deosebit chiar şi în cazuri grave de arsuri termice şi chimice, sau afecţiuni ale pielii determinate de expunerea la iradieri. Merită amintit un caz relatat de ing. Ştefan Manea, referitor la un accident de muncă grav petrecut în anul 1985 la Combinatul Chimic Giurgiu.
Accidentul respectiv s-a soldat cu şase victime, cu arsuri de gradele 3 şi 4 pe suprafeţe de peste 50% din piele. Trei dintre bolnavi au fost diagnosticaţi fără şanse de supravieţuire şi au rămas internaţi la Sitalul Judeţean Giurgiu în aşteptarea fatidicului deznodământ.
Ing. Ştefan Manea apelează urgent la profesorul universitar Ioan Brad, unul dintre cei mai mari experţi în cătină la nivel mondial. Acesta este adus de urgenţă cu elicopterul de la Facultatea de Medicină din Târgu Mureş, unde pe atunci era profesor. Ioan Brad a venit cu ulei de cătină cu care le-a uns şi pansat rănile celor trei muribunzi. Rezultatul a fost de-a dreptul miraculos. Cei trei ingineri nu au intrat în blocaj renal în faza următoare, iar arsurile s-au vindecat. Cei trei au scăpat de la moarte şi trăiesc sănătoşi şi în prezent.
Uleiul de cătină este folosit şi în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, diareei, urticariei şi stărilor alergice, maladiilor neuroendocrine, reumatismului, afecţiunilor circulatorii şi hepatice, alcoolismului, anemiei, asteniei şi chiar stresului. Utilizările cătinei în geriatrie au dat rezultate spectaculoase, iar cercetările recente o recomandă şi în oncologie. Cercetări efectuate în Marea Britanie au descoperit capacitatea cătinei de a inhiba dezvoltarea unor tumori.
De asemenea, este eficientă şi în tratarea hipertensiunii arteriale, afecţiunilor coronariene, oftalmologice şi gingivale. Este un redutabil antidepresiv, antiacneic, contra keratozei, leucoplaziei, antimutagen, antioxidant în mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare. Este folosită cu succes şi în tratamentul psoriazisului, în prevenirea cancerului şi ca imunostimulator, prevenirea adenoamelor, tratamentul cancerului mamar, antibacteriană, inhibitoare a poftei de mâncare în cazurile de obezitate., reglatoare a lipoproteineinemiei, tratamentul leucemiilor şi limfoamelor, afecţiuni osteoarticulare, O.R.L., inflamaţii digestive, constipaţie, afecţiuni ale aparatului urinar şi al celui genital, afecţiuni hematologice, afecţiuni virale, afecţiuni ale sistemului nervos şi psihice.
În plus, în cătina albă se găsesc o seamă de substanţe cu efect hormonal prin ele însăşi, sau substanţe care reprezintă precursori ai anumitor hormoni.
În uleiul de cătină este probabilă existenţa prostaglandinelor (acestea sunt considerate hormoni celulari, respectiv modulatori ai activităţii hormonale care stimulează musculatura netedă), dar mai precis se găsesc acizi graşi nesaturaţi cu două sau trei duble legături care sunt precursorii siguri ai prostaglandinelor. O altă susbstanţă cu efect hormonal cre se găseşte în cantităţi mari în cătină este serotonina. Ea are ca precursor triptofanul - aminoacid esenţial care se găseşte în cantităţi mari îndeosebi în fructele uscate şi pulverizate de cătină.
Cu aceste calităţi şi proprietăţi extraordinare, dintre care multe aşteaptă să fie descoperite de lumea ştiinţifică, cătina care creşte în România se remarcă încă o dată ca una dintre cele mai valoroase plante cu uz medicinal şi alimentar din întreaga lume. Iar noi românii putem oricând să apelăm la secretele acestei adevărate comori a botanicii naţionale.

Bibliografie:

Cătina şi uleiul de cătină - Ing. Ştefan Manea

Cătina albă-O farmacie într-o plantă - Prof. univ. dr. chim. Ion Brad, Dr. Luminiţa Brad, Ing. Florica Radu

Articol preluat de pe descopera.ro : http://www.descopera.ro/natura/10566152-catina-miraculosul-ginseng-romanesc

UZ INTERN
Catina sub forma de ulei (uleiul de catina) este benefic in afectiuni precum ulcerul gastric si duodenal, diaree, reumatism, afectiuni neuroendocrinologice, circulatorii si hepatice. El mai este folosit si in alcoolism, stres, astenie, anemie, coronariene, hipertensiune, gingivite. Un efect demn de luat in seama il are si asupra depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor, afectiunilor bucale, faringitei, raguselii, gripei, racelii, intoxicatiilor si leucemiei.
Catina este considerata un bun antiinflamator, cicatrizant, antibiotic, astringent, anticancerigen. Ea este indicata si pentru tratarea afectiunilor ficatului, splinei si rinichilor.

Arbust catina

UZ EXTERN
Catina este folosita sub forma de ulei si pentru afectiuni oftalmologice (miopie, hipermetropie, glaucom, cataracta), urticarie, alergii, dermatoze, imunitate scazuta, ulcere cutanate, eczeme, acnee, escare, hemoroizi, psoriazis si arsuri solare. Catina este un bun sudorific si mai este folosita si in tratarea anumitor afectiuni ginecologice.
Poate fi folosita in curele de slabire deoarece inhiba pofta de mancare, dar in acelasi timp vitaminizeaza organismul.
Uleiul de catina tine sub control nivelul colesterolului.
Trebuie stiut ca proprietatile antiinflamatoare, cicatrizante si antibiotice sunt detinute si de scoarta arbustului de catina.

Catina ajuta la pastrarea tineretii

Catina sau mai bine zic, mugurii de catina sub forma de tinctura sunt un excelent remediu impotriva procesului de imbatranire.
Mugurii de catina au, se pare, si un efect afrodisiac.

Catina

Catina este folosita nu doar in industria alimentara si ci in non-alimentara.
Catina, cu fruct dulce-actrisor, poate fi consumata in stare pura sau in amestec cu miere, in principal. Mai poate fi folosita la prepararea ceaiului, prajituri, etc.
Dimineata pe stomacul gol o lingurita de catina cu miere va face minuni pentru organismul tau. Daca pretul unui kilogram de catina vi se va parea mare incercati sa curatati macar o ramurica de fructele de catina si va veti lamuri de ce are un pret mai ridicat.
Fructele de catina pot fi consumate sub forma de suc, gem, sirop sau vin. Pentru a obtine sucul de catina, fructele proaspete se storc printr-o presa de struguri sau se dau printr-o sita inoxidabila.
Sucul de catina se pastreaza mult timp la temperatura camerei, datorita peliculei care se formeaza la suprafata lui si care impiedica acrirea acestuia. Fructele de catina se utilizeaza in hipo si avitaminoza, anemie, arterite, reumatism, arterioscleroza, diaree, infectii oculare, tuberculoza, Parkinson, urticarie, ulcer, hepatita cronica si epidemica, ciroza

Retete cu catina

Sirop de catina
1 litru suc de catina obtinut din 2 kilograme de catina data prin storcatorul de rosii; 1,5kilograme de zahar sau 1 litru de miere de albine.
Sucul obtinut se pune cu zaharul sau mierea intr-un vas si se amesteca de 4-5 ori pe zi (timp de 3-4 zile) pana se topeste zaharul. (gustos.ro)

Sirop de catina

Cat costa? 10 lei kilogramul

Dulceata de catina:
Ingrediente 3 cani fructe de catina, 2 cani zahar, 1 pachet cu gelfix clasic, 50 ml apa, 1 lingura zeama de lamaie, 1 plic zahar vanilinat.

Mod de preparare:

 

Fructele de catina se spala si se amesteca cu apa, 2 linguri cu zahar si praful de gelfix. Se pun pe foc si cand totul incepe sa fiarba se adauga restul cantitatii de zahar, zeama de lamaie, zaharul vanilinat si se amesteca bine. Din momentul in care incepe sa fiarba din nou, se mai lasa 5 minute si se opreste focul. Dulceata se pune fierbinte in borcanele spalate, sterilizate si uscate.

 

Ulei de catina

 

Ingrediente 150 g fructe proaspete de cătină mărunţite

150 ml ulei de floarea-soarelui

 

Mod de preparare

Adaugă 150 ml ulei de floarea-soarelui peste 150 g fructe proaspete de cătină mărunţite. Ţine vasul la temperatura camerei timp de trei săptămâni şi agită-l de câteva ori pe zi. După acest interval, zdrobeşte boabele şi pune-le din nou în ulei.

 

Lasă-le încă două zi­le la lumină şi la căldură. Apoi transferă cu grijă într-un vas de sticla partea limpede care se află deasu­pra uleiului. Este indicat să le depozitezi în locuri răco­roase si ferite de lumină.

 

Articol preluat neintegral de pe apropo.ro : http://www.apropo.ro/news/util/catina-cel-mai-puternic-antioxidant-al-organismului-5118085

Leusteanul

Leusteanul, parfumul unic si inimitabil al ciorbelor noastre, romanesti, nu lipseste din nicio bucatarie, proaspat adus din gradina sau de la piata, ori uscat, mai ales daca gospodinei ii place sa-si hraneasca familia cu mancare sanatoasa, gatita. Putini stiu insa ca leusteanul are si certe calitati terapeutice, ba chiar si magice.
Ca planta-medicament, leusteanul se poate consuma ca atare sau sub forma de suc, infuzie ori vin. Persoanelor care sufera de afectiuni digestive li se recomanda leusteanul. Balonarea se trateaza cu infuzie sau frunze verzi, puse proaspat tocate in ciorbe, direct in farfurie sau salata. De asemenea, s-a constatat ca infuzia de leustean topeste grasimile si elimina toxinele.

Antidepresiv si afrodiziac

Leusteanul este antidepresiv, detoxifiant si afrodiziac. Ceaiul de leustean, constand intr-o cana de apa clocotita care se toarna peste o lingura de planta uscata, lasata 10 - 15 minute la infuzat, trateaza tusea convulsiva, edemele cadiace si renale, indigestiile.

Vinul de leustean este cunoscut de multa vreme si e folosit impotriva retentiei de apa, a indigestiilor si anorexiei. Se prepara dintr-o suta de grame de leustean proaspat si maruntit, puse la macerat, pentru doua saptamani, in 750 ml de vin alb, natural. Vasul se tine la temperatura camerei. Dupa acest interval, lichidul se filtreaza si se pastreaza la frigider, in sticle mici, inchise la culoare. La nevoie se ia cate un paharel pe zi, inaintea mesei principale.

Pe rani, ulceratii, furuncule se pun cataplasme cu leustean cules de dimineata, bine spalat si zdrobit cu sucitorul.

Din popor

Se crede ca, tinut la brau sau la gat, in amulete, leusteanul, puternic aromat, alunga raul, indiferent de forma sub care s-ar manifesta acesta. Bucovinenii credeau ca radacina de leustean scoasa din pamant in Vinerea Mare, pisata si bauta seara, cate o lingurita, alunga raul din om.

In Apuseni, mamele faceau pentru fetele lor turte de grau cu leustean verde si le dadeau sa manance in dimineata de Rusalii ca sa le fereasca de "zburatori", adica de furtunile hormonale ale adolescentei.

Se mai spune ca leusteanul ar fi, dintre toate plantele, paznicul gradinii. Daca cineva iti fura leusteanul din gradina, atunci verdeturile ti se usuca pentru ca nu mai are cine le pazi. Frunzele de leustean puse in apa de baie alunga gandurile negre.

De Ispas sau Inaltarea Domnului, oamenii se bat cu frunze de leustean ca sa fie feriti de rele si de boli. La fel si vitele sunt batute cu leustean, ca sa se ingrase, sa fie sanatoase si pazite de vrajitoare.

Maghiranul

Maghiranul (sau măghiranul) este originar din partea estică a Mediteranei dar este cultivat şi în Spania, Franţa şi Germania. Numele său provine din arabul marjamie –  - incomparabilul.
Prezentare:	Din familia mentei (Laminaceae), asemănător cu oregano cu care deseori este confundat şi înlocuit, maghiranul este o plantă perenă, însă, deoarece  este foarte sensibilă la frig, este cunoscută mai degrabă ca una anuală.  Planta creşte între 20-60 de centimetri, cu tulpini ierboase şi frunze păroase, ovoidale. Florile maghiranului sunt gri catifelate sau alb-trandafirii. Uleiurile esenţiale ale maghiranului, terpenul, substanţele amare şi taninul îi influenţează mirosul şi gustul.
Aromă:	Maghiranul are un miros foarte intens şi  gust  condimentat, uşor iute şi foarte aromat. Aroma maghiranului combină note de pin cu accente citrice, rezultând un gust proaspăt.
Utilizare:	Cunoscut în Evul Mediu mai mult ca o plantă medicinală (în multe regiuni încă este apreciat exclusiv pentru calităţile sale terapeutice), de unde şi renumele de incomparabilul, maghiranul era folosit pentru tratarea majorităţii afecţiunilor interne, de la probleme digestive la tuberculoză.  Uleiurile sale esenţiale stimulează digestia iar aroma sa specială îl face potrivit pentru mâncăruri grase, cu carne de gâscă sau raţă şi pentru aromele puternice de vânat. În bucătăriile în care este folosit, în cele germanice, orlandeze, ungurească, etc., maghiranul este regăsit în gulaşuri, mâncăruri cu mazăre sau fasole albă, supă de cartofi, reţete cu varză acră, carne de berbec şi porc, vânat, etc. Maghiranul se mai foloseşte pentru aromarea salatelor, mâncărurilor de legume, mâncărurilor cu brânză, perişoarelor sau cartofilor copţi.
Preparare:	Maghiranul se foloseşte atât proaspăt cât şi uscat. În procesul de gătire se împrieteneşte bine, la gătit sau în marinate, cu celelalte condimente asociate vânatului: cimbru, dafin şi ienupăr.  Maghiranul se adaugă în mâncare în partea finală a procesului de preparare, cu puţin timp înainte de a fi gata mâncarea. articol preluat de la : http://www.cevabun.ro/maghiranul/

Mirodeniile sunt delicioase in orice fel de mancare, dand un plus de savoare si putand face dintr-un fel de mancare banala ceva inedit. In plus, ele ajuta la prevenirea unor boli precum cancerul, reducand inflamatia si ajutand inima sa functioneze "ceas".
Iata care sunt cele mai gustoase mirodenii si cele mai sanatoase, conform Msn.com:

Scortisoara

Scortisoara este plina de antioxidanti care ajuta celulele sa nu fie afectate de stresul oxidativ si de radicalii liberi. Antioxidantii ajuta in lupta cu Alzheimerul, cancerul, diabetul si Parkinsonul. Mai mult decat atat, scortisoara apara de bolile cardiovasculare, ajutand insulina sa isi faca treaba asa cum trebuie in organism, ceea ce reduce cantitatea de zahar din sange. Acest lucru este important mai ales in cazul persoanelor care au diabet, caci le poate ajuta sa scape de afectiune sau macar s-o tina sub control.

Un studiu din 2011 a aratat cum scortisoara previne Alzheimerul, ajutand la restauratea functiilor cognitive si la corectarea problemelor de miscare, cel putin dupa cum au aratat testele efectuate pe cobai.

Scortisoara merge de minune cu tot ce este dulce, putand fi adaugata peste o gama variata de alimente. O poti presara peste fructe, in lapte, peste cereale, dar si preparate din peste, pui sau miel, mai ales in combinatie cu chili.

Cimbru

Este greu sa iti imaginezi bucataria europeana fara cimbru, acesta avand nu doar o aroma puternica, ci si proprietati antimicrobiene. Daca ai folosit Listerine sau o apa de gura similara, cel mai probabil aceasta continea o substanta din cimbru, care are capacitatea de a feri organismul de boala E. coli.

Cimbrul ajuta si la o buna digestie, reducand gazele si alte tipuri de disconfort. Si pentru scalp si par sanatos este indicat. Poti folosi cam o lingurita de cimbru proaspat sau o jumatate de lingurita de cimbru uscat cam de 3 ori pe zi.

Merge bine in combinatie cu puiul, pestele si legumele radacinoase, cel proaspat putand fi tinut in frigider pentru a rezista cat mai mult fara sa se usuce.

Ghimbirul

Ghimbirul a fost folosit inca din antichitate pentru tratarea problemelor de stomac. Intr-o serie de studii pe oameni si animale s-a constatat ca el reduce greata, grabeste trecerea mancarii prin tractul digestiv si protejeaza de ulcer.

Diverse studii demonstreaza ca ghimbirul ajuta si la calmarea durerilor menstruale, a crampelor si a migrenelor, dar previne si osteoartrita si inflamatiile cronice.

Ghimbirul este des folosit in bucataria asiatica si indiana, putand fi pus in ceaiul negru, impreuna cu scortisoara si cardamonul. Este bun si in produsele coapte, cum ar fi turta dulce sau briosele.

Rozmarinul

Rozmarinul este asociat cu memoria inca din Grecia antica. Stiinta moderna a demonstrat ca un ingredient din rozmarin protejeaza creierul de radicalii liberi si reduce riscul aparitiei Alzheimer-ului.

Rozmarinul are si multi antioxidanti, ducand la inhibarea celulelor canceroase. Ca oricare alta planta, rozmarinul trebuie consumat cu moderatie si nu este cazul sa iei suplimente, cel putin nu fara avizul unui medic, pentru ca se poate ajunge la o deficienta de absorbire a fierului. Femeile insarcinate ar trebui sa evite rozmarinul, caci poate sa produca avort spontan.

Poti folosi cate o lingurita de cateva ori pe saptamana, dar nu exagera. Incearca sa-l combini cu cimbru pentru o mai mare eficienta.

Sofranul

Sofranul este cea mai scumpa mirodenie din lume. Are efecte antidepresive similare cu prozacul, imbunatatind in acelasi timp circulatia de la nivelul creierului, vederea si alungand stresul. Il poti adauga in paste, paella, risotto si diverse alte feluri de mancare.

Poate ca sofranul este scump, dar este si extrem de eficient. Chiar si o zecime de lingurita isi face simtit efectul. Incearca sa il tii intr-un loc intunecos, racoros, putand sa il folosesti astfel chiar si 6 luni.

Busuiocul

Busuiocul este adesea asociat cu mancarea italiana, chiar daca vine tocmai din India, unde era folosit ca leac pentru astm, stres si diabet. Ca si cimbrul, are proprietati puternic antibacteriene si antivirale, protejand de Listeria, E.coli si ajutand si in caz de artrita si alte probleme inflamatorii.

Este delicios adaugat peste mancaruri de vara, precum sosul rece de rosii sau salate ori paste. El se gaseste proaspat, inghetat, dar si uscat.

articol preluat de pe ziare.com

Oregano face celulele canceroase sa "se sinucida"

Oricat de nesanatoasa ar fi pizza, daca i se adauga oregano, deja vorbim despre unele servicii pe care aceasta le face organismului. Si asta pentru ca acest condiment are proprietati anticancerigene, dupa cum a aratat un studiu recent realizat in SUA. Nici efectul licopenului, continut de rosii sau de ketch-up, nu e de neglijat in aceeasi lupta cu cancerul.
Testele de laborator, efectuate la Universitatea Long Island, au aratat ca oregano contine un ingredient, carvracol, care face ca, in cazul in care exista celule canceroase in organism, acestea sa se sinucida de-a dreptul, informeaza news.com.au.

Potrivit dr. Supriya Bavadekar, coordonatorul studiului, oregano poate fi ridicat fara grija pe acelasi piedestal cu turmericul, considerat un super-condiment, gratie proprietatilor sale.

In viitor, daca si alte cercetari vor confirma descoperirea, oregano ar putea fi folosit in tratarea cancerului de prostata, in special.

Articol preluat de pe ziare.com

Alimente care trateaza diverse afectiuni

Unele alimente pot tine loc medicamentelor deoarece acestea combat simptome sau chiar trateaza afectiuni, de aceea mai sunt numite si "alimente-medicament."

1. Ghimbirul

Ghimbirul este bun impotriva greturilor si a starilor de rau. Este bine cunoscut faptul ca ajuta la ameliorarea starilor de greata. Rontaie un biscuit cu ghimbir deoarece este o modalitate buna de a opri senzatia de rau.

Alimente cu efect similar: Evita alimentele grase si alege pe cele simple cum ar fi biscuiti si paine.

2. Afinele

Afinele trateaza cistita. Studiile au aratat ca sucul de afine calmeaza simptomele de cistita deoarece stopeaza raspandirea bacteriilor care o provoaca.

Alimente cu efect similar: Coacazele au rol in calmarea simptomelor de cistita.

3. Crustacee si moluste

Crustaceele si molustele sunt bune impotriva oboselii. Oboseala este de regula cauzata de un deficit de zinc. Crustacee precum crevetii si moluste precum scoicile reprezinta o sursa importanta de zinc.

Alimente cu efect similar: Branza, carnea si orezul brun sunt, de asemenea, bune pentru aportul de zinc, dar nu uitati sa mancati alimente cum ar fi paste, cartofi copti si banane deoarece si in cazul lor eliberarea energiei se face treptat si te vor ajuta sa combati starea de oboseala.

4. Sparanghel

Sparanghelul este recomandat impotriva balonarii. Acesta ajuta la reducerea retentiei de apa si a balonarii.

Alimente cu efect similar: Patrunjelul, telina, ceaiul si cafeaua.

5. Seminte de floarea-soarelui

Acestea sunt bune pentru durere dar pe o perioada scurta de timp. Vitamina B1 si vitamina E ajuta la reducerea durerii. Semintele de floarea soarelui sunt bogate in B1.

Alimente cu efect similar: Fructe de mare, fasole, sunca, cartofi si nuci. Vitamina E se gaseste si in boabele de soia, broccoli, oua si spanac.

6. Condimentele

Condimentele sunt indicate in problemele emotionale. Condimentele ajuta la reglarea hormonilor feminini.

Alimente cu efect similar: Nautul si cantitati mici de ciocolata neagra imbunatatesc starea de spirit.

7. Usturoiul

Usturoiul combate raceala si gripa. Usturoiul este un super aliment. Este grozav pentru raceala si gripa, deoarece este antibacterian si antifungic asa ca se lupta cu infectia din organism. Totodata, ajuta la scaderea colesterolului si a tensiunii arteriale.

Alimente cu efect similar: ceapa are acelasi efect ca usturoiul. Ghimbirul ajuta la ameliorarea simptomelor, deoarece reduce durerea si febra.

8. Apa

Apa amelioreaza durerile de cap. Una dintre principalele cauze ale durerii de cap este deshidratarea. Este bine chiar si atunci cand nu ti-e sete sa bei un pahar cu apa. Durerile de cap pot fi provocate si de stres sau de tensiune.

9. Rubarba

Rubarba este indicata in cazul constipatiei deoarece este un laxativ natural.

Alimente cu efect similar: painea integrala, legumele cu frunze verzi si orezul brun.

10. Ceai de musetel

Calmant pentru un stomac sensibil. Acesta contine ingrediente naturale, care sunt bune la atenuarea problemelor stomacale.

Alimente cu efect similar: Ceaiul de menta si ceaiul de ghimbir au aceeasi actiune

Articol preluat din : http://www.wikifood.ro/nutritie/principii-nutritive/alimente-care-trateaza-diverse-simptome-sau-afectiuni.html?utm_source=hotnews&utm_medium=adgregator&utm_campaign=asc

Cimbrisorul

Denumire stiintifica: Thymus serpyllum L.
Denumiri populare: cimbrul ciobanului, balsama, iarba cucului, timian, timisor, schinduf sau tamaita, cimbrul pasaresc, sarpunel, simbrul.

Cimbrisorul creste spontan, pe coline, ogoare, in poieni cu sol uscat, in luminisuri de padure si pe stancile montane, din zona cu clima temperata a Europei, in Asia, Africa de Nord, Abisinia, America de Nord, dar si in Scandinavia si Islanda. Este o planta vivace, un subarboret de talie mica (10-30 cm), cu ramuri culcate la pamant, care prind radacini. Din aceste ramuri cresc numeroase tulpini inalte de 7-10 cm, cilindrice, paroase, de culoare verde-rosiatica. Frunzele sunt mici, opuse, glabre, de forma ovala, cu marginea intreaga, uneori indoita in jos. La baza lor, spre petiol, care este foarte scurt, se gasesc perisori (cili) ce poarta glande cu ulei eteric. Privite in zare, frunzele prezinta niste puncte transparente, care sunt in realitate celule cu ulei eteric. Florile mici, sunt grupate sub forma unor inflorescente glomerulare, pe varfurile tulpinilor verticale, au un calicul tubulos-paros terminat cu 5 dinti lungi, ciliati. Corola este formata din doua buze (bilabiata) de culoare roz, rosie-purpurie. Planta, iubitoare de caldura, vegeteaza pe locuri aride, pietroase sau nisipoase, bogate in calciu, cu expozitie sudica. In arsita soarelui amiezii, din pernitele florilor violete, se revarsa un parfum foarte aromat, care atrage insectele si mai ales albinele.

Cimbrisorul infloreste incepand cu luna mai pana in septembrie. De la el se folosesc florile (Flores Serpylli) sau planta cu frunze si inflorescente (Herba Serpylli), recoltate cu cutitul sau secera, evitandu-se tulpinile lignificate. Recoltarea se face in zilele insorite, spre amiaza, punandu-se la uscat, in strat subtire, in locuri umbroase si bine aerisite.Se pastreaza in saculeti de panza. Este indicat sa culegem noi insine o cantitate suficienta de amestec de flori si frunze ale tufei de cimbrisor, preferabil in perioada de inflorire a plantei. Punand la uscat acest amestec, vom avea la dispozitie, in tot restul anului, o sursa de arome placute si ingredientele de baza ale unor ceaiuri si bai vindecatoare. Putem afirma ca a venit vremea sa (re)descoperim aceasta planta, cunoscuta si utilizata inca de pe vremea stravechii civilizatii mesopotamiene.
Beneficii / Utilizare Cimbrisorul:

Cimbrisorul este o planta aromata, cunoscuta si folosita inca din vechime, in bucatarie, in scopuri medicinale si cosmetica. A venit la noi, din tarile mediteraneene, in secolul al XI-lea. Grecii, etruscii si egiptenii ardeau cimbrul si cimbrisorul pe altarele zeilor, incantati de parfumul imbatator al acestor plante, iar romanii il foloseau in cosmetica si la pregatirea apei de baie. Cimbrisorul este renumit inca din antichitate, iar traditia spune ca acesta „este mai ales repezit, infierbantat si aprins. Stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului”. Se mai spune ca “cine bea dimineata, in loc de cafea, o ceasca de ceai de cimbrisor va resimti curand efectul sau binefacator: o prospetime a spiritului, o senzatie placuta în stomac, lipsa tusei de dimineata si o stare generala buna “

Cimbrisorul contine uleiuri volatile (in special borneol, cineol, carvacrol si timol), precum si taninuri, substante amare, albumina, saruri de calcar, etc. Ceea ce il face remarcat este mirosul placut, aromat, degajat de intreaga planta, care se pastreaza chiar si dupa uscare. Mirosul de lamaie, gustul specific si puternic, usor iute, sunt accentuate in combinatia cu piperul, foile de dafin, etc., de aceea se foloseste in cantitati mici. Confera un gust aparte fripturilor din carne de vita, tocane, preparate din vanat, sos de vin rosu, etc.

Cimbrisorul este deopotriva o planta aromatica, dar si medicinala. Substanta de tip ulei, continuta de aceasta planta, avand o aroma specifica, vine in ajutorul sistemului digestiv cand acesta are de prelucrat alimente grele. Faptul ca planta produce o astfel de aroma, face ca ea sa fie chiar cultivata.

Efecte terapeutice:
* Afectiuni respiratorii
Fiind un excelent dezinfectant, cimbrisorul este folosit atat ca expectorant in tratamentul tusei comune si tusei convulsive, cat si al gripei (creste capacitatea de aparare a organismului in cazul epidemiilor de gripa), racelii si bronsitei, fiind recomandat ca stomahic-aromatic. In asociere cu uleiul de conifere (pin sau molid), administrat de trei ori pe zi, cate 15 picaturi pe paine, combate repede tusea, bronsita si poate preveni crizele de astm. Pentru amplificarea efectului în cazul afectiunilor respiratorii se pot adauga, alaturi de cimbrisor, patlagina, podbal, flori de nalba si radacina de ciubotica cucului.
Se utilizeaza sub forma de inhalatii in tratamentul sinuzitelor.
Ceaiul fiert din frunzele uscate ale tufei de cimbrisor este eficient impotriva astmului si a silicozei.

* Afectiuni gastro-intestinale
Tot ca dezinfectant actioneaza benefic si in cazul infectiilor intestinale, renale si ale vezicii urinare.
Intra in componenta ceaiurile antidiareice, în tratarea dispepsiilor, enterocolitelor si balonarilor, precum si în combaterea parazitilor intestinali. El este, in acelasi timp, un stimulent al metabolismului si un bun vermifug, un absorbant al gazelor intestinale si are o puternica actiune diuretica.
Stomacul este organul care beneficiaza de calitatile cimbrisorului (se administreaza decoct), alaturi de sistemul nervos. De aceea infuzia din aceasta planta este foarte eficienta in tratarea diareei acute si cronice, dar si in cazul starilor de iritabilitate nervoasa, contribuind, de asemenea, la normalizarea probelor hepatice si renale.
Ca dezinfectant al cailor digestive se poate asocia cu rozmarinul, musetelul si menta.

* Datorita actiunii antiseptice, ceaiul de cimbrisor actioneaza benefic asupra ficatului si rinichilor si ajuta la cresterea volumului menstruatiei si la calmarea durerilor care o insotesc.

* Este un tonic-aperitiv si un stimulant nervos, folosindu-se in combaterea anemiilor de primavara, anemiilor dupa starile post infarct si in scleroza multipla.

* Este recomandat si in crizele de epilepsie - 2 cesti pe zi (nu se bea in criza), pe tot parcursul anului, sub forma de cura de 2-3 saptamani, cu intreruperi de cate 10 zile.

* Aceasta planta este un bun remediu pentru combaterea alcoolismului. Se toarna 1 litru de apa clocotita peste 1 pumn plin de cimbrisor, se acopera si se lasa 2 minute. Ceaiul se pune intr-un termos si se administreaza persoanei in cauza, la fiecare 15 minute, cate o lingurita. Vor urma greturi, varsaturi, purgatie si urinari dese, pofta de mancare si senzatie de sete. In caz de recidive, care la inceput sunt inevitabile, iar mai tarziu tot mai rare, cura se repeta.

Uz extern:
* O infuzie din cimbru si cimbrisor poate fi o excelenta compresa fierbinte pentru combaterea edemelor si carceilor la femeile gravide.

* Infuzia concentrate, din 2-3 lingurite de planta, la o cana de apa, se poate utiliza ca tonic capilar si in igiena bucala. Este eficace in tratamentul afectiunilor gingiilor, in tratarea durerilor de gat (sub forma de gargara) si pentru combaterea mirosului neplacut al gurii.

* Cu infuzie concentrata de cimbrisor se pot prepara comprese cosmetice pentru tratamentul tenului gras, acneei, aplicate 15-20 min,zilnic sau la 2-3 zile sau lotionari pe pielea capului (pentru inlaturarea seboreei pielii capului).

* Actioneaza ca dezinfectant, cicatrizant, astringent, facandu-se spalaturi sau irigatii si aplicandu-se comprese pe ulcere, iritatii cutanate, inflamatii mamelonare, ori gargarisme in afte, pemfigus bucal, eroziuni si ulceratii bucale.

* In cazul crampelor abdominale, stomacale si menstruale, ca si in spasmele organelor pelviene (genitale), este indicat cimbrisorul atat in uz intern (se beau 2 cesti de ceai/zi ), cat si in uz extern (pernite).

* In amestec, in parti egale cu cimbrul de camp si lavanda, este utilizat pentru spalaturi vaginale, in leucoree.

* Florile de cimbrisor, uscate, se aplica extern sub forma de perne de planta, in cazul crampelor, contuziilor si reumatismului vechi. Inainte de culcare, aceasta perna se incalzeste si se pune pe stomac sau bazin.

* Pernutele umplute cu cimbrisor si incalzite in abur trateaza cu succes durerile dentare, inflamatiile si crampele. Se spune despre celebrul parinte-medic Kneipp ca ar fi utilizat cimbrisorul pentru a trata reumatismele si paraliziile.

* Cimbrisorul, musetelul si coada-soricelului, aplicate ca perna uscata de plante, asociate cu consumul simultan de ceai facut din aceste plante, ajuta la alinarea durerilor nevralgice faciale.

* Uleiul foarte concentrat de cimbrisor este un remediu puternic contra gutei, reumatismului, sciaticii. El se foloseste atat in tratarea paraliziei, in apoplexie, scleroza in placi, atrofie musculara, entorse, cat si a durerilor de cap, migrenelor sau a senzatiilor de greata.

* Tinctura de cimbrisor se introduce in spalaturile aplicate copiilor cu debilitate fizica sau rahitici.

* Substantele active ale cimbrisorului pot fi utilizate nu numai ca ceai, ci si pe post de componente terapeutice ale unor bai, fiind recomandat ca tratament extern in cazul durerilor de natura reumatismala, sciatica si gutoasa. Pentru acestea se fac bai locale aromatice cu infuzie concentrata (30-50 grame de planta la 1 litru de apa).

* Cimbrisorul pus sub limba, in situatia in care se sta afara in anotimpul rece si friguros, acesta cu siguranta iti va incalzi corpul, cu rezultate verificate.

Afectiuni in care se utilizeaza:

UZ INTERN: rinite cronice, lepra, enterocolite, dispepsii, viermi intestinali, boli hepatice, bronsita, astm bronsic, laringite, traheite, tusa convulsiva, anemie, tonic digestiv, tonic nervos (paralizie, apoplexie, scleroza in placi, trofie musculata), reconfortant general, epilepsie, alcoolism, afectiuni renale, afectiuni cardiace, gripa, guturai, stimularea secretiei de lapte, voma, abcese, etc.

UZ EXTERN: rani si ulceratii tegumentare, rinite cronice, reumatism, crampe abdominale, stomacale si menstruale, spasme ale organelor pelviene (genitale) etc.

Moduri de folosire:

INFUZIE: una sau doua lingurite de planta, taiata marunt, la 250 ml apa clocotita. Acest ceai se consuma in decursul unei zile, de trei ori, cite o ceasca, inaintea meselor principale, dar se poate consuma si mai concentrat folosindu-se 2-3 linguri de planta, la 250 ml apa clocotita, din care se vor bea 3-4 linguri pe zi, tot inaintea meselor principale.

DECOCT: din o lingura de planta maruntita; se fierbe 10 minute in 500 ml vin alb; se consuma inainte de masa, cate 3 paharele/zi.

SIROP: Florile si tulpinile acestei plante, asezate intr-un vas de sticla, peste care se toarna (in straturi) zahar, se lasa sa stea in loc insorit, timp de 20 de zile. Se filtreaza apoi siropul rezultat, punindu-se la foc mic, fara a-l lasa sa fiarba. Acest sirop este un excelent medicament pentru cazurile de raceli si raguseli.

TINCTURA: se recolteaza inflorescentele, atit cit incap intr-o sticla de un litru, in care se introduce floarea, fara a se indesa si peste care se toarna alcool pur, rachiu de secara sau de fructe (38-40 % ). Aceasta sticla se aseaza langa o sursa de caldura sau la soare si se lasa la macerat, timp de 2 saptamini. Este extrem de eficace pentru masaje la copiii firavi, slab dezvoltati, in scopul fortificarii membrelor.

ULEI: se umple o sticla cu inflorescente si se toarna deasupra ulei de masline presat la rece, in asa fel incat uleiul sa stea peste flori intr-un strat gros de 2 degete. Se lasa 14 zile la cald, in asa fel incat uleiul sa stea peste flori intr-un strat gros de 2 degete. Se lasa 14 zile la cald, apoi se poate folosi.

BAI: 200-250g planta, la o baie completa. Planta se pune in apa si se tine aproximativ 3 ore, dupa care se face baia obisnuita, in care se sta 15-20 de minute.

PERNITE: Din planta culeasa si uscata 24 ore, se umple o pernita confectionata dintr-o bucata de pinza. Este extrem de relaxanta, daca se aplica pe fata crispata de insomnii sau dureri.

Neajunsuri:

* Este contraindicat in dispepsii, hipopepsii si in suficienta pancreatica, grave, inhiband activitatea enzimatica.
* Nu se recomanda administrarea in perioada de sarcina. Ceaiul de cimbrisor poate grabi nasterea si provoca avortul, de aceea se recomanda atentie marita la administrarea lui in aceasta perioada.
* Totusi, specialistii ne sfatuiesc ca este bine - ca orice om intelept - sa nu exageram cu consumul acestora, avand in vedere continutul lor de energie calda, care ar putea agrava senzatiile de caldura excesiva (in perioadele caniculare) sau unele afectiuni cardio-vasculare.

Autor: lucia_bp

varza rosie

Varza rosie este, practic, aceeasi specie ca si varza alba, fiind o varietate a acesteia. Dincolo de infatisare, intre varza rosie si cea alba mai sunt insa si alte diferente, invizibile cu ochiul liber, dar extrem de importante.

De pilda, daca varza alba ca are un continut de vitamina C mai mare decat portocalele, varza rosie contine de pana la... 6-8 ori mai multa vitamina C decat surata ei alba, fiind un adevarat concentrat din aceasta vitamina.

Pigmentii care dau culoarea rosie acestei legume au un rol foarte important ca medicament.

Modalitatile de preparare ale verzei rosii sunt perfect identice cu cele pentru cea alba.



Varza rosie - Recomandari terapeutice extrem de importante:

* Alzheimer - antocianii, adica pigmentii rosii din aceasta varietate de varza, fac adevarate miracole in prevenirea si in combaterea degenerarii celulelor din sistemul nervos central. Se administreaza salata proaspata, cate trei sute de grame pe zi, in cure de 60 de zile, urmate de alte 15 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Inca nu se stiu foarte multe lucruri despre capacitatea tratamentului cu varza rosie de a restabili functiile cerebrale alterate de Alzheimer, insa efectul de prevenire si de incetinire sau chiar de blocare a evolutiei bolii cu ajutorul verzei rosii este cert.

* Febra - se administreaza salata de varza (150 de grame) sau sucul de varza (100 ml) de 2-3 ori pe zi. Continutul ridicat de vitamina C al acestei legume ajuta inima si sistemul cardiovascular sa reziste cu succes temperaturii ridicate, catalizeaza actiunea sistemului imunitar, care este principalul "beneficiar" al acceselor de febra.

* Alergia - este prevenita de o cura cu salata de varza rosie cruda (ori chiar murata) pe timpul iernii. Se consuma 200-300 de grame zilnic, pe o perioada de timp de 3 luni, urmata de alte 3 saptamani de pauza, dupa care se poate relua. Bogatia de vitamina C si de antioxidanti din aceasta leguma ajuta la reglarea reactiei sistemului imunitar la interactiunea cu factorii externi.


ScienceLine.ro - februarie 2009

JATROPHA, ARBORELE DE PETROL

Un numar de oameni de afaceri, mai ales din Statele Unite, s-a dedicat cultivarii unui arbore, provenit din Caraibe si care mai creste deja in India, Australia, Madagascar, Brazilia sau Kenya.

Numele arborelui este Jatropha si este un arbore foarte rezistent, care nu are nevoie de prea multa apa sau ingrijiri speciale

Cand sunt strivite, fructele arborelui de Jatropha dau un ulei brut care daca este rafinat se transforma in biocombustibil ce poate fi utilizat pentru alimentarea masinilor obisnuite, avand si avantajul de a fi ecologic.

Pentru cultivarea arborelui de Jatropha se cheltuie aproximativ doi dolari pe arbore, iar semintele pot fi cumparate pe Internet sau de la un alt cultivator.

Combustibilul rezultat din fructele arborelui de Jatropha a fost deja testat pe un avion Boeing 747, apartinand companiei Air New Zealand. Folosind 50% ulei de jatropha si 50% combustibil traditional, avionul si-a redus emisiile de gaze cu efect de sera la jumatate.

Arborele de Jatropha are si un dezavantaj: sensibilitatea crescuta la temperaturile de sub 0 grade.

preluare scienceline.ro

coada soricelului

Despre coada-soricelului, denumita stiintific Achillea millefolium, documentele ramase din timpuri stravechi ne informeaza ca era folosita in medicina populara romaneasca si in cea europeana, in peste o suta de afectiuni si tulburari, iar cercetarile moderne confirma aceste utilizari. Coada-soricelului este o planta medicinala rezistenta si nepretentioasa, care creste spontan peste tot.

Se poate vedea pe pajisti, prin fanete, pe marginile raurilor si ale paraielor, pe langa drumurile de tara si in locurile virane, fiind intalnita din campie si pana in zona montana inalta. In functie de zona geografica, popular i se mai spune si alunele, bradasel, ciuresica, crestatea, cravalnic, garva, iarba-oilor, iarba-soriceilor, iarba-stranutatoare, prisnel, rotatele-albe, sorocina, tata-forfotici.

Coada-soricelului are florile albe sau trandafirii care, pe temperature mari, raspandesc in aer un parfum placut, amarui. Florile trebuie culese pe soare puternic deoarece atunci continutul de uleiuri volatile atinge cota maxima si are forta lecuitoare cea mai mare.

Eficienta in tratarea afectiunilor ginecologice

In cazul afectiunilor aparatului ginecologic este una dintre cele mai eficiente plante si se foloseste extern, sub forma de bai de sezut. O suta de grame de planta intreaga se pune de seara in apa rece si dimineata se da intr-un clocot. Se poate proceda la fel dimineata, iar baile sa se faca seara, dupa care sa nu se mai iasa din casa.

Infuzia se face turnand o cana de apa clocotita peste o lingurita cu varf de floare, uscata si maruntita. Se lasa cateva minute la infuzat, se strecoara si se bea cald, neindulcit. Ceaiul de coada-soricelului se recomanda si in durerile de cap, ameteli, greturi, hemoragii nazale, dureri ale ochilor insotite de lacrimari, afectiuni genitale.

In raceli, reumatism si dureri de spate se bea ceai in cantitate mare si cat se poate de fierbinte. Infuzia de coada-soricelului stimuleaza activitatea renala, inlatura balonarile si crampele stomacale, stimuleaza activitatea intestinala, ajuta in tulburari circulatorii.

Tinctura se poate pregati si acasa din flori proaspete, maruntite. Se umple un borcan cu flori, fara a le indesa, peste care se toarna alcool alimentar. Borcanul infiletat se lasa la macerat doua saptamani, apoi se filtreaza si amestecul obtinut se pastreaza la rece, in sticle mici, de culoare inchisa.

Tinctura e benefica in caz de tuse si bronsita

Tinctura se recomanda in aceleasi afectiuni ca si infuzia: anorexie, ameliorarea digestiei, bronsite, tuse, rinite si rinosinuzite alergice, alergii, gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, colici gastro-intestinale, colici hepato-biliare, meteorism, cistite, metroanexite, ascaridioza, afectiuni vasculare, eczeme, arsuri, contuzii, rani, ulceratii, abcese dentare. Extern poate fi folosita ca dezinfectant al diferitor rani.

Din coada-soricelului, in combinatie cu coada-calului (pentru ceai) si urzica uscata, parti egale, se poate face un ceai detoxifiant, care se bea in cantitate mare, de pana la doi litri pe zi, mai ales la schimbarea anotimpului, sfarsitul verii si inceputul primaverii.

sursa: ziare.com

ceaiuri - reintoarcerea la natura

link

Quinoa planta sacra a incasilor – una dintre cele mai nutritive plante din lume

articol ecomagazinhttp://www.blogger.com/img/blank.gif

tarhonul - un aliment care poate inlocui sarea

Nu ai voie sa mananci foarte sarat? Nu te mai chinui cu retete lipsite de gust, ai o solutie sanatoasa la indemana: inlocuieste sarea cu tarhonul! Tarhonul – Artemisia dracunculus, este o planta aromatica originara din Asia. Are un gust puternic, asemanator cu anasonul, usor amarui.

Tarhonul in retete culinare

Tarhonul se foloseste la celebra ciorba ardeleneasca de porc, poate insoti carnea de porc, oaie sau vaca in fripturile cu sos sau chiar se poate adauga verde la unele salate.

Exista si retete de peste la care se foloseste tarhonul verde, desi ingemanarea celor doua gusturi nu este pe placul tuturor. Ceea ce este cu adevarat interesant la acest condiment, este darul sau de a amplifica gustul mancarurilor, asemeni sarii.

Se poate presara peste fripturi, salate, preparate din oua, carora le imbogateste gustul fara a mai fi nevoie de sare.

Aceasta proprietate se datoreaza nu atat uleiurilor eterice, care se regasesc in procent de 1% in frunzele de tarhon, ci sarurilor minerale de sodiu si potasiu aflate in cantitate mare in planta.

Frunzele de tarhon se folosesc verzi, ca atare, sau uscate si maruntite. O metoda traditionala de a pastra tarhonul peste iarna este conservarea in otet.

Tarhonul in otet are o aroma mult mai puternica decat tarhonul uscat si maruntit. In plus, otetul in care a stat se poate folosi si el la mancare, fiind foarte aromat.

Tarhonul in tratamente naturiste

Planta este folosita in tratarea unor afectiuni ale gingiilor, rinichilor, ficatului si stomacului. Frunzele verzi de tarhon, mestecate dimineata, pe stomacul gol, iti va proteja dintii impotriva cariilor si iti intareste gingiile. Funzele de tarhon sunt un leac si impotriva anorexiei, stimuland pofta de mancare.

Cultivarea tarhonului in gradina

Tarhonul creste sub forma unei tufe de 60-100 cm inaltime, cu o tulpina bine ramificata, pe care se gasesc frunzele lungi, lanceolate si foarte parfumate.

Pentru a cultiva tarhon in gradina, alegeti un loc aflat in plin soare, ferit de curenti puternici. Solul trebuie sa fie usor, luto-nisipos, cu un bun drenaj.

Tarhonul se inmulteste vegetativ, prin butasi sau despartirea tufelor. Tarhonul trebuie udat des, pentru ca radacinile sale nu patrund foarte adanc in pamant. Mai ales in perioadele de seceta, trebuie sa ai grija ca pamantul sa fie umed la suprafata, fara a lasa apa sa balteasca.

Pentru a obtine butasii, vara, cand tufa este bine dezvoltata, taie fragmente ramificate de tulpina si pune-le la inradacinat intr-o ladita aflata la umbra, care contine un amestec format din pamant de padure, mranita si nisip, in proportie de 4:4:2

Dupa inradacinare, poti planta butasii in toamna, pe un teren amenajat astfel: parcela se sapa la 30 cm, si se inglobeaza un ingrasamant organic. Se marunteste bine solul si se modeleaza straturi inaltate la aproape 1 metru. Butasii se planteaza pe randuri, la 20 cm distanta unul de altul si 50 cm distanta intre randuri.

Recoltarea frunzelor se face pe toata perioada verii, pana toamna tarziu.