miercuri, 25 noiembrie 2015

vampiri motociclisti

Doi vampiri reparau o motocicleta:
- Da-mi o surubelnita!

- Poftim!
- Aaaarrrrrhhhhh! Nu aia in cruce, boule!

preluat de pe http://www.ziare.com/funny/bancuri/bancul-zilei-incepe-ti-ziua-zambind-cu-ziare-com-1394779

Acneea

Ai probleme cu acneea si nu stii ce remedii sa mai folosesti? Simpla drojdie de bere poate face minuni pentru tenul tau. 
Aceasta contine numeroase substante nutritive, care mentin pielea tanara si sanatoasa. 

Drojdia de bere contine multe vitamine din complexul B, biotina, seleniu, cupru, crom, zinc, ceea ce o face perfecta pentru par si ten.

Iata mai jos cum prepari o masca din drojdie de bere, care te scapa de cosuri in doar cateva minute. 

Amesteca 1 lingura de bicarbonat de sodiu cu 1 lingura de drojdie de bere, 1 lingura de apa, 1 tableta de vitamina C pisata sau 1 gelula de vitamina E sparta in lingura.

Lasa masca sa actioneze 5 minute, apoi curata tenul cu un prosop inmuiat in apa si spala cu apa calduta.


preluat de pe http://www.ele.ro/frumusete/stiri-frumusete/amestecul-natural-care-te-scapa-de-acnee-in-doar-5-minute-51805?utm_source=ziarecom&utm_medium=website&utm_campaign=cross_ziarecom

marți, 10 februarie 2015

Deodorant natural si ecologic, facut acasa

Deodorant natural si ecologic, facut acasa
Deodorant natural si ecologic, facut acasa
Diferenta dintre deodorant si antiperspirant este ca deodorantul permite eliberarea toxinelor din corp prin intermediul transpiratiei axilelor. Bicarbonatul de sodiu este principalul „vinovat” pentru neutralizarea mirosului neplacut deoarece nu blocheaza eliminarea toxinelor prin porii axilari, ci o incurajeaza. Astfel, nu mirosim urat, iar corpul nostru nu este plin de toxine.
Utilizarea unui deodorant natural, ecologic are multe plusuri – evitam contactul cu ingrediente periculoase pe care deodorantele obisnuite le contin cum sunt aluminiul, derivati ai petrolului sau esente si parfumuri artificiale. Atata timp cat avem posibilitatea sa economisim bani si sa ne protejam corpul, de ce sa nu incercam, macar, reteta deodorantului bio?
Secretul retetei consta in diluarea bicarbonatului de sodiu intr-o substanta care poate sa difere in functie de preferinte (de exemplu, ulei de masline extravirgin) si rezulta o solutie care nu irita pielea.
Pentru o cantitate de 100 ml de deodorant bio (care ar trebui sa fie suficienta pentru o luna de zile) folositi urmatoarele ingrediente:
Bicarbonat de sodiu:
Este cel mai important ingredient deoarece ajuta la neutralizarea mirosului de transpiratie si, in acelasi timp, inhiba bacteriile care produc mirosul urat. Ca un bonus, daca aveti pete pe pielea din zona axilara, bicarbonatul o sa va scape de ele. De asemenea, acest ingredient de baza are grija ca deodorantul sa nu fie perisabil; ca sa impiedicati alterarea produsului, cel mai bine il pastrati in frigider.
Cantitate: depinde in functie de toleranta fiecarei persoane; trebuie o toleranta cat mai buna la bicarbonatul de sodiu pentru ca formula sa fie un succes. De asemenea, cantitatea de bicarbonat intr-un deodorant bio pentru femei trebuie sa fie un pic mai mica decat in reteta pentru barbati din cauza faptului ca femeile se epileaza in zona axilara, iar acest lucru creaza o oarecare sensibilitate a pielii.
Asadar, in medie, se adauga 3 lingurite de bicarbonat de sodiu. (Daca observati ca mirosul de transpiratie persista, data viitoare mai adaugati o lingurita.)
Seminte de in:
Semintele de in, utilizate extern, sunt foarte hranitoare si mentin pielea fina si hidratata.
Cantitate: o lingura.
Ulei:
In functie de preferinte, puteti utiliza o gama larga de uleiuri, cele mai indicate fiind cele extravirgine – de cocos, de argan, de masline. Puteti folosi, de asemenea, si unt de cacao sau ceara de albine. Aceste uleiuri au grija ca zona sa primeasca un plus de hidratare.
Cantitate: 1-2 linguri.
Levantica sau musetel:
Amandoua au arome si uleiuri esentiale foarte calmante si hranitoare pentru piele, asa ca alegeti una dintre ele in functie de preferinte sau de cat de usor puteti face rost de ele.
Cantitate: o lingura.
MOD DE PREPARARE:
1. Pregatiti infuzia de levanda (sau de planta aleasa de dumneavostra):
Clocotiti 100 ml de apa intr-un vas, apoi luati vasul de pe foc si puneti apa clocotita intr-o cana. Adaugati in cana lingura de levantica si lasati amestecul la infuzat, acoperind cana cu o farfuriuta (astfel, uleiurile esentiale nu se vor evapora). Dupa cateva minute dati la o parte farfuriuta (aveti grija sa scuturati in cana si „brobonelele” de apa stranse pe fundul farfuriutei) si strecurati continutul.
2. Adaugati in infuzia obtinuta semintele de in si le lasati sa se hidrateze timp de 10 minute.
3. Apoi, cu mare grija, mixati continutul cu un mixer sau un blender astfel incat toate semintele sa fie perfect sfaramate.
4. Ajutati-va de o lingura pentru a zdrobi fiecare samanta de in astfel incat sa profitati de fiecare picatura de ulei de in.
5. Adaugati apoi si bicarbonatul de sodiu amestecat cu ulei si amestecati foarte bine pana ce tot continutul se omogenizeaza.
6. Pregatiti un recipient in care sa puneti amestecul – daca folositi uleiuri, compozitia va iesi mai lichida si puteti folosi un recipient mai vechi de deodorant cu roll on, iar daca folositi unt de cacao sau ceara de albine, compozitia va iesi mai solida si puteti folosi o cutie de crema.
Nu uitati! Daca pastrati deodorantul bio in frigider, acesta va tine mai mult!
5 Feb 2015 - Sursa: Ora de Sibiu
preluat de pe : http://www.ecomagazin.ro/deodorant-natural-si-ecologic-facut-acasa/


joi, 16 octombrie 2014

Tutorial Excel – 10 comenzi utile în Microsoft

Un tutorial Excel e foarte util atunci când începi să înveți programul sau ai nevoie rapid de o comandă. Colecţia de sfaturi de mai jos vă va face viaţa mai uşoară în programul de calcul. Acest tutorial Excel vine în întâmpinarea rezolvării unora dintre cele mai întâlnite dileme în programul Microsoft Office. Eu folosesc suita de aplicaţii de birou a celor de la Microsoft încă din 1999, de pe vremea când Office 97 era cea mai recentă versiune şi funcţiile pe care le foloseam erau extrem de limitate. În timp am învăţat să profit şi de formule, dar mai ales am învăţat să apreciez elementele noi pe care gigantul din Redmond le introduce la fiecare câţiva ani. Partea bună este că schimbările rareori sunt radicale, cum s-a întâmplat între Office 2003 şi Office 2007. Tocmai din acest motiv, toate sfaturile pe care le  voi detalia în acest tutorial de Microsoft Excel, funcţionează la fel de bine în Microsoft Office 2007, Office 2010 şi Office 2013.

Tutorial Excel - Cum atașăm un comentariu

Indiferent dacă distribuiți un document de la o persoană la alta sau îl folosiţi rar, comentariile reprezintă o metodă foarte eficientă pentru a explica ce se petrece în interiorul său, ce rol au anumite formule şi unde ar fi bine să nu umblaţi pe viitor. Există două tipuri de comentarii în Microsoft Excel, unul se referă la formule şi al doilea e referă la nişte mici pop-up-uri care plutesc deasupra unei celule. Pentru a ataşa un comentariu la o formulă este suficient să introduceţi după terminarea redactării formulei + N("orice comentariu între ghilimele"). Ca şi exemplu, în cazul în care calculaţi o sumă pentru două celule comanda pe care trebuie să o inseraţi este =SUM(A1, A2) +N("Aceasta este o suma") . Pentru a ataşa un comentariu unei celule, similar cu formatul ilustrat în imaginea de mai sus, faceţi click pe celula vizată, mergeţi la pagina de Review şi alegeţi New Comment. Imediat va apărea un pop-up în care puteţi introduce câteva linii de text relevante pentru respectiva situaţie. După ce aţi terminat editarea comentariului, faceţi click în afara celulei şi acesta va fi redus la un triunghi roşu în colţul din dreapta sus al respectivei celule. Când veţi face din nou click pe celula respectiva acesta va apărea, iar dacă vreţi să-l ştergeţi complet, este suficient să faceţi click dreapta pe aceeaşi celulă şi să alegeţi din meniul contextul Delete Comment.

Tutorial Excel - Cum dezactivaţi calcularea automată

Implicit, de fiecare dată când deschideţi sau închideţi un tabel în Microsoft Excel, sunt recalculate toate formulele. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă introduceţi o valoare nouă într-o celulă legată de un flux de calcule mai complex. De multe ori, un astfel de scenariu este util. Altă dată însă este enervant, mai ales în cazul unui sistem mai puţin performant să aştepţi câteva secunde până să începi să editezi un document. Din fericire, nu este foarte greu să dezactivaţi această funcţie, chiar şi dacă o veţi face doar temporar, cât timp lucraţi la un singur document. Deschideţi meniul File din stânga sus, faceţi un click pe Options şi, în noua fereastră care va apărea, un al doilea click pe Formulas. Aici veţi fi întâmpinat de un meniu similar cu cel de mai sus, în care, valoarea Automatic este bifată implicit. Bifaţi Manual şi confirmaţi alegerea cu Ok. Aceleaşi funcţii le găsiţi şi pe pagina Formulas din Excel, la secţiunea Calculation Options. Ca un mic detaliu, după ce aţi activat calcularea manuală a formulelor, pentru a declanşa procesul, faceţi click în orice celulă din tabel şi apăsaţi pe F9. Acelaşi efect îl are butonul Calculate New din meniul Formulas.

Tutorial Excel - Cum transformi un rând într-o coloană şi invers

Motivele pentru care v-aţi dori să schimbaţi un rând într-o coloană sau invers sunt variate. Indiferent de motiv însă, e bine de ştiut că procedura poate fi realizată printr-un simplu copy-paste, dacă mai aveţi grijă la câteva elemente. Pornim de la un tabel cu un număr irelevant de linii şi coloane. Îl selectăm şi îl copiem, fie prin combinaţia CTRL+C, fie prin click dreapta în interiorul său şi copy.  Rămâne să alegeţi destinaţia, indiferent dacă este în acelaşi tabel sau într-un document complet diferit. Faceţi click dreapta în spaţiu liber şi din meniul contextul alegeţi Paste special. Pe ecran vă va fi afişată o fereastră cu mai multe opţiuni. Înainte de a face click pe Ok, bifaţi în colţul din dreapta jos opţiunea Transpose. Asta a fost tot.

Tutorial Excel - Cum schimbi rapid din majuscule în minuscule

Cu toate că în Microsoft Word există un buton special pentru această acţiune, în Excel este un pic mai complicat să schimbi rapid tipul de caractere cu care ai scris un text. Începeţi prin a defini destinaţia noilor câmpuri de tabel printr-un click. În zona de formulă introduceţi una din trei formule urmată de două paranteze rotunde în interiorul cărora definiţi celula, coloana sau linia. Variantele sunt =Upper(B1) pentru convertirea conţinutului celulei B1 în majuscule, =Lower(B1) pentru convertirea conţinutului în minuscule, =Proper(B1) pentru convertirea caracterelor în format de propoziţie, prima literă mare şi celelalte mici. Pe acest principiu, dacă vreţi toate numele din coloana A transformate în majuscule în coloana B, faceţi click pe prima celulă din coloana B şi introduceţi =Upper(A1), confirmaţi comanda cu apăsarea tastei Enter.

Tutorial Excel - Cum converteşti o formulă într-o valoare statică

După ce definiţi nişte formule complexe şi aţi obţinut valorile dorite, v-aţi dori mai multă libertate cu respectivele rezultate. Mai mult decât atât, aţi vrea poate să le pasaţi mai departe fără ca destinatarul să ştie de unde au pornit. Soluţia constă în a copia valorile dintr-o coloană cu tot cu formulele din spate, prin CTRL+C sau click dreapta Copy şi de a face click dreapta într-o celulă de destinaţie. Din noul meniu contextual alegeţi Paste Special, iar din noua fereastră bifaţi funcţia Values şi confirmaţi alegerea cu Ok. O altă soluţie cu acelaşi deznodământ implică să faceţi click pe cuvântul Paste din meniul Home şi să alegeţi de acolo Values. Pentru a elimina formula dintr-o singură celulă, faceţi un click în bara de formulă a respectivei celule şi apăsaţi tata F9. Automat, veţi rămâne doar cu valoarea rezultată din acea formulă.

Tutorial Excel - Formatarea condiţionată a celulelor

În meniul Home din Microsoft Excel se află un buton intitulat Conditional Formatting. În practică, scopul acestuia este de a vă colora un set de celule respectând anumite criterii. Acesta este în special util atunci când aveţi foarte multe valori numerice într-un tabel şi vreţi să le găsiţi mai uşor pe cele care vă interesează. Dacă într-un coloană există 1.000 de numere şi vreţi să le găsiţi rapid pe cele mai mari de 300, selectaţi respectiva coloană, faceţi click pe Conditional Formatting şi alegeţi Highlight Cells – > Greater Than. În noua fereatră introduceţi numărul 300. Pe acelaşi principiu, puteţi evidenţia valori mai mici decât un anumit număr, egale cu o anumită valoare, valorile care se repetă sau celulele care conţin un anumit grup de litere sau cuvinte. Pentru a anula formatarea condiţionată, selectaţi coloana în care a fost aplicată şi din meniul Condition Formatting alegeţi Clear Rules – > Clear Rules from Selected Cells.

Tutorial Excel - Buton de acces rapid la Calculator

În bara de titlu din Excel, pe lângă butoanele de Undo/Redo sau Save, se pot adăuga multe alte funcţii pe care să le accesaţi rapid. Una dintre cele mai utilă constă în aplicaţia Calculator din Windows. Având în vedere că vorbim de o aplicaţie de calcul tabelar, micul Calculator este în special util. Pentru a insera în acea bară de acces rapid o scurtătură către Calculator, faceţi click pe săgeata în jos din partea dreaptă a butonul Redo şi un al doilea click pe More Commands. Din partea dreapta a noi ferestre, din secţiunea Choose commands from, optaţi pentru Commands Not in the Ribbon. Instant, sub acel buton, va apărea o listă stufoasă în care veţi găsi şi Calculator. Selectaţi-l şi faceţi click pe Add>> pentru a-l muta în lista din dreapta. Ieşiţi din această fereastră cu Ok şi veţi observa o nouă icoană în bara de titlu similară cu cea din captura de mai sus. Faceţi click pe ea şi veţi porni calculatorul integrat în Windows.

Tutorial Excel - Cum ataşaţi o imagine de fundal

De dragul diversităţi sau pentru ca o prezentare să nu fie foarte banală, puteţi insera în spatele unui tabel o imagine de fundal. Impactul va fi similar cu cel din imaginea de mai sus. După ce v-aţi decis pe o poză, fie foarte închisă, fie foarte deschisă, din meniul Page Layout alegeţi Background. Automat vi se va deschide o fereastră de Browse prin intermediul căreia puteţi ajunge rapid la fotografia dorită. După această etapă este foarte probabil să fiţi nevoiţi să schimbaţi un pic culorile la caracterele din tabel pentru ca acesta să fie la fel de citeţ.

Tutorial Excel - Cum listaţi doar o anumită zonă

Pentru că nu aveţi nevoie de fiecare dată de un întreg tabel tipărit, ar fi bine să ştiţi cum optaţi doar pentru imprimarea unei anumite bucăţi. Nu este exclus ca pe lângă un set de valori să aveţi nevoie pe aceeaşi foaie şi de un cap de tabel, o particularitate care trebuie de asemenea avută în vedere. În primul rând, trebuie să selectaţi zona de interes, să accesaţi meniul Page Layout şi, dintr-un click pe Print Area, să alegeţi Set Print Area. În cazul în care aveţi şi un cap de tabel pe care îl doriţi afişat pe fiecare pagină, tot din meniul Layout, faceţi click pe Print Titles. În noua fereastră de Page Setup care vă va fi afişată, similară cu cea de mai sus, în zona de Print Titles, puteţi introduce câteva rânduri sau coloane pe care le doriţi repetate. Tot de aici, dacă este cazul, puteţi opta listarea de comentarii sau erori din anumite formule. Tot din meniul Print Area, pe care îl găsiţi la Page Layout, puteţi adăuga conţinut suplimentar la o zonă de imprimare, după ce aţi definit-o –> Add to Print Area sau puteţi anula orice selecţie anterioară printr-un click pe Clear Print Area.

Tutorial Excel - Un cap de tabel, vizibil în permanenţă

În cazul tabelelor foarte stufoase, cu un număr de linii sau coloane care depăşeşte volumul de informaţii pe care îl vedeţi într-un singur ecran, e bine să vă obişnuiţi să „îngheţaţi“ liniile sau coloanele pe care le aveţi definite ca şi cap de tabel. Pentru a apela la această opţiune, mergeţi în meniul View şi faceţi un click pe Freeze Panes. Automat, vor fi îngheţate pe ecran liniile sau coloanele pe care le aveţi selectate în acel moment. Dacă vreţi să aveţi doar prima linie sau prima coloană afişată în permanenţă pe ecran, faceţi click pe Freeze Top Row sau Freeze First Column. În cazul în care aţi terminat lucrul la un tabel şi nu mai aveţi nevoie de acele linii îngheţate, faceţi click în acelaşi meniu de Freeze Panes şi selectaţi Unfreeze Pane. „Gadget de student“ se întinde pe parcursul a aproape două luni și avem multe de spus despre ce gadgeturi și produse terțe ar fi necesare unui student. La fiecare două zile vom publica un articol în campania „Gadget de student“, aducând laolaltă sfaturile și gadgeturile pentru un plus de eficiență în viața de student. 

Preluat de la : https://ro.stiri.yahoo.com/tutorial-excel-10-comenzi-utile-%C3%AEn-microsoft-excel-143019738.html

luni, 17 martie 2014

Cum iti construiesti o casa din container

Cum iti construiesti o casa din container: povestea "baracii" de 7.000 de euro din Constanta (Galerie foto)

    
Cum iti construiesti o casa din container: povestea "baracii" de 7.000 de euro din Constanta (Galerie foto)Foto: Arhiva personala
Perspectiva indatorarii pe zeci de ani la banca pentru o locuinta, costurile de intretinere ridicate si tumultul spatiilor aglomerate indreapta tot mai multi oameni catre solutii alternative, nonconformiste.
Mai putini metri patrati inseamna mai practic si mai ieftin, mai usor si mai rapid. Fara a fi sacrificat neaparat factorul estetic.

Casa-container poate fi o astfel de solutie alternativa si in Romania. Casuta din imaginile de mai jos nu este tocmai o locuinta.

Nu a mai vrut credite de la banci si si-a construit singura casa cu 8.000 de euro (Galerie foto)

Este in schimb o constructie ingenioasa, economica, ce functioneaza ca o veritabila casa de vacanta. Iar modul in care a fost realizata poate functiona cu succes si pentru "ridicarea" uneilocuinte permanente.

Gigi S. locuieste in Constanta. La aproximatix 10 kilometri de locuinta sa si-a construit o "baraca", un punct de refugiu in care se incarca cu energie pozitiva.

"Aceasta baraca are povestea ei... Eu sunt mare amator de petrecere a timpului liber in aer curat. Asa ca am decis sa imi cumpar un teren, prin 2006, care sa fie destul de aproape de localitatea mea de domiciliu. Mai exact, este situat in comuna Agigea, la aproximativ 10 kilometri de locuinta mea.

Scopul baracii nu a fost nicio clipa de locuinta permanenta, nu intentionez sa locuiesc acolo. Scopul ei a fost si este strict de a avea un punct de refugiu in zilele petrecute acolo, cand ma ocup de gradina, pomi fructiferi... Este locul unde eu ma regasesc si unde imi gasesc energia pozitiva", ne-a spus Gigi S.

Prima varianta luata in calcul pentru crearea acestui refugiu a fost containerul.

"Cel naval nu mi-a satisfacut necesitatile, iar cel comercializat pentru santierele de constructii mi s-a parut foarte scump pentru nimic - unul nou fiind aproximativ 4.000 de euro, si, oricum, in ambele cazuri mai era nevoie de modificari si costuri suplimentare: izolatie, amenajari interioare", a explicat Gigi S.

Asa ca s-a decis sa il faca singur, de la zero, cu ajutor din partea omului de curte, respectand insa dimensiunile unui container, respectiv 6 metri x 2,5 metri x 2,5 metri.

Mini-locuintele cuceresc lumea - cele mai impresionante modele (Galerie foto)

Cum a fost realizata constructia

Prima etapa a constat in crearea structurii metalice - teava patrata 60 x 60, care a avut si rol de structura de rezistenta. Aceasta a fost slefuita, degresata si grunduita.


Structura unei constructii similare, de dimensiuni mai mici (magazia)

De structura metalica a fost prinsa o structura de lemn, iar pe interiorul si exteriorul peretului au fost montate placi OSB (placi de material lemnos presat - n.red), intre care a fost aplicat polistiren de 5 centimetri.

Exteriorul a fost placat cu polistiren de 10 centimetri, peste care a fost aplicata tencuiala.

La interior, peste OSB a fost montat gips-carton in partea de bucatarie, hol si baie si lambriu in partea de dormitor.



Podeaua este formata, de la exterior la interior, din tabla zincata, polistiren de 5 centimetri, folie anticondens, dulapi imbinati intre ei, OSB, si, la final, linoleum.

Tavanul contine, de la exterior spre interior, tabla zincata peste dulapi imbinati intre ei, asezati pe grinzi. Grinzile au fost imbracate cu OSB si izolatie. Sub dulapi, in spatiul creat de grinzi, a fost aplicat polistiren de 10 centimetri si gips-carton. Tot gips-cartonul a fost acoperit cu glet si dat cu lavabil.

Toate componente folosite au fost tratate cu o pasta speciala "imunizanta", care le protejeaza de apa, mucegai, a precizat constanteanul.

Containerul este amplasat deasupra solului, la o inaltime de aproximativ 40 de centimetri.





Turul casei

In partea dreapta a baracii exista baia, separata de un perete despartitor, cu dimensiunea de 1 metru/2,5 metri, in care incap bazinul toaletei, chiuveta si cabina de dus, ce urmeaza sa fie montate.

Baia este complet imbracata in gresie si faianta si are propriul geam de aerisire, lucruri care nu s-ar fi regasit in containerele comercializate, a subliniat Gigi S.

In partea de mijloc, in zona usii de acces din exterior, se afla "holul", iar pe peretele opus usii de intrare, bucataria, zona in care a fost pus linoleum.



In partea stanga se afla zona "de zi", cu mocheta, despartita de bucatarie printr-un sifonier, si care consta intr-un coltar cu masa pe mijloc, unde se poate manca, citi sau juca sah, desi nu este cazul, ne asigura Gigi S., deoarece prefera exteriorul.



Seara, masa se coboara si, prin amplasarea a doua spatare ale coltarului pe masa, se transforma intr-un pat generos.



"Perioada de constructie a durat doi ani, cu precizarea ca am lucrat la ea doar primavara si toamna, iarna neputand din cauza conditiilor meteo, iar vara din cauza jobului - am propria afacere de sezon pe litoral", a mentionat Gigi S.

Constanteanul are in regie proprie scurgerea, care este conectata la o fosa, curent electric 12V si 220V asigurat prin panouri solare, suficient pentru consumul uzual - TV, pompe apa, iluminat interior/exterior, si generatoare pentru lucrari majore - scule si echipamente electrice grele, aparat de sudura.

In vara acestui an urmeaza sa execute putul, din care va trage apa - care se gaseste la 30 de metri adancime, cu pompa submersibila si o va ridica, aproximativ o data pe luna, intr-un bazin de o tona ce va fi amplasat pe acoperis si care va alimenta prin cadere baia si bucataria, a completat Gigi S. Constructia a fost prevazuta de la inceput pentru o asemenea instalatie.

Mini-casele, locuintele viitorului: Ecologice, practice si impresionante (Galerie foto)

Costurile totale, incluzand mobilierul si instalatia solara de curent, se ridica la aproximativ 7.000 de euro.

"Numai ca izolatie trebuie sa tinem cont ca are polistiren de 10 la exterior si de 5 la interior, numai tabla zincata, geamuri antiefractie... Aceasta izolare imi creeaza si o diferenta de temperatura de aproximativ 6-7 grade vara in minus si iarna in plus fata de temperatura exterioara.

In plus, acest cost, ce pare destul de mare, se regaseste categoric in calitatea materialelor folosite si in rezultatul obtinut, eu putand afirma fara nici un dubiu ca am ajuns la un produs final care va dura multe zeci de ani, care va rezista la intemperii exterioare, conditii meteo si cutremure fara sa fie nevoie de intretinere ulterioara", a explicat Gigi S.

Avand in vedere faptul ca este o constructie mobila si nu are fundatie, nu a fost nevoie de autorizatie de constructie.

"La o suprafata dubla fata de cea facuta de mine, respectiv de 30 de metri patrati, unde costurile cred ca ar creste cu aproximativ 50%, consider ca se poate si locui permanent. Sa nu uitam ca sunt garsoniere sub aceasta suprafata", a adaugat constanteanul.

miercuri, 18 decembrie 2013

Cifra numelui - numerologie

Cifra numelui este cea care iti dezvaluie semnificatia din spatele combinatiei de litere care iti decide destinul.
Pentru a-ti afla cifra numelui trebuie sa iei in considerare numele si prenumele, inclusiv initiala tatalui. Femeile casatorite vor calcula aceasta cifra luand in calcul numele de fata si nu pe cel actual. 

Scrie pe o hartie numele tau complet si sub fiecare litera adauga cifra corespunzatoare, conform tabelului de mai jos.  

1 - A, J, S 

2 - B, K, T 

- C, L, U 

4 - D, M, V 

5 - E, N, W 

6 - F, O, X, 

7 - G, P, Y 

8 - H, Q, Z 

9 - I, R 

Ulterior, aduna cifrele respective pana obtii un numar de o singura cifra, exceptand numerele 11 si 22, care au o semnificatie aparte. 

Cifra 1 

Semnificatia numelui tau este: Creatie si Inceput 

Oamenii al caror nume este guvernat de acesta cifra sunt lideri innascuti si au o sursa nesecata de energie. Esti fascinata de cum functioneaza lucrurile, mai ales daca este vorba despre ceva ce te-a impresionat. 

Esti excentrica, uneori egoista si tinzi sa domini. In plus, pui prea mare pret pe imaginea ta in lume si pe ce spun altii despre tine. 

Cifra 2 

Semnificatia numelui tau este: Frumusete, Adevar si Perceptie 

Cifra 2 abunda de energie feminina. Apreciezi aspectele intelectuale, rafinate ale vietii. Cooperezi cu placere, esti entuziasta si stii sa judeci caracterul oamenilor. 

Din pacate, uneori te grabesti cam mult, te concentrezi excesiv asupra detaliilor si esti prea sensibila. 

Cifra 3 

Semnificatia numelui tau este: Iluminare si Rigoare 

Cei cu nume guvernate de cifra 3 sunt intuitivi, stiu sa asculte si sunt afectuosi. Sunt genul de oameni care si-ar da si camasa de pe ei pentru a ajuta un prieten. 

Din pacate, insa, pot fi si usor de impresionat, naivitatea fiind principalul lor defect. 

Cifra 4 

Semnificatia numelui tau este: Ambitie, Siguranta si Stabilitate 

Esti un prieten de nadejde si iti place sa fii utila. Esti inventiva si indiferent de obstacolele care apar in calea ta, daca ti-ai propus ceva, iti atingi scopul. 

Din pacate, insa, iti traiesti viata la viteza maxima si uiti de placerile mici, precum un rasarit de soare sau mirosul unui trandafir. 

Cifra 5

Semnificatia numelui tau este: Ezitare si Incertitudine

Ai tendinta sa iti faci griji inutile, fiind adesea irascibil. Totusi, nu-ti pierde increderea, odata ce reusesti sa iti depasesti conditia esti de neoprit.

Cifra 6

Semnificatia numelui tau este: Exces si Nehotarare

Cei a caror cifra a numelui este 6 sunt adesea intelesi gresit .

Daca cifra numelui tau este 6, in mod cert ai o experienta de viata bogata, care iti ofera incredere in propriile puteri. Ai tendinta de a te inconjura de bunuri materiale.

Cifra 7

Numele tau semnifica: Spiritualitate, Intelepciune si Succes

Esti o persoana creativa si receptiva la tot ce e nou.

De asemenea, cei a caror cifra a numelui este 7 sunt prieteni loiali, pe care te poti baza si angajati de incredere. Esti curioasa, iar asta iti poate aduce uneori neplaceri.

Cifra 8

Numele tau semnifica: Dreptate, Inspiratie si Geniu.

Esti independenta, determinata, intuitiva si onesta.

Daca cifra numelui tau este 8, cu siguranta esti o persoana adaptabila, care face fata cu succes oricarei situatii. 

Ai tendinta sa fii adesea incapatanata.

Cifra 9

Semnificatia numelui tau este: Intuitie, Umanitate si Energie regeneratoare

Persoanele a caror cifra a numelui este 9 sunt inteligente, intuitive, active si extrem de filosofice.

Adeseori, acesti oameni sunt telepatici. Au idealuri si standarde inalte si se asteapta ca si ceilalti sa aiba aceeasi morala. Aceste persoane rezolva cu usurinta, si intr-un mod logic, problemele lor si pe ale prietenilor lor, chiar daca prietenii nu le-au cerut ajutorul.

Cifra 11

Numele tau semnifica: Putere, Succes si Aventura

Ganditori profunzi, oamenii cu cifra numelui 11 evita uneori sa isi impartaseasca gandurile cu altii. Aceste persoane vad imaginea de ansamblu, dar rar vor sa se impotmoleasca in tot felul de detalii.

Mental si fizic, aceste persoane aflate sub protectia cifrei 11 sunt aproape intotdeauna in miscare (sunt active, ocupate) si se pot sufoca intr-un mediu de lucru lumesc.

Cifra 22

Numele tau inseamna: Schimbare, Graba si Lupta

Persoanele dominate de numarul 22 au tendinta de a se lupta cu ele (in interiorul lor se duce o adevarata lupta) si sunt intr-o permanenta cautare - vor sa afle cine sunt si ce sunt.

Aceste persoane sunt adeseori spontane, dar mai tarziu se mira si se intreaba de ce au facut ceea ce au facut. Certurile si conflictele lor interioare pot sa produca, de multe ori, un comportament extrem si perpetueaza lupta care se duce in sufletul lor.

articol preluat de pe http://www.feminis.ro