vineri, 7 aprilie 2017
vineri, 9 decembrie 2016
Calendarul DACIC de la Sarmizegetusa
• Profesorii Emil Poenaru, Cornel Samoilă şi Şerban Bobancu de la Universitatea din Braşov sînt autorii unicei teorii ştiinţifice care a reuşit să interpreteze corect calendarul de piatră al dacilor
Calendarul de la Sarmizegetusa este unul dintre cele mai precise instrumente de măsurare a timpului din antichitate. Piesele care îl compun, pietre sau buşteni, au anumite semnificaţii, desluşite abia după 2.000 de ani, de trei cercetători braşoveni. Emil Poenaru, Cornel Samoilă şi Şerban Bobancu de la Universitatea din Braşov au reuşit să spargă „codul dacic“. Mai precis, au descifrat rostul fiecărui stîlp din acest complex megalitic, reuşind astfel să citească misteriosul calendar astronomic. Aşa am aflat că dacii calculaseră mai precis decît mayaşii lungimea anului, diferenţa dintre anul dacic şi cel antropic fiind de numai 0,000001 zile. Lespezile şi stîlpii antici, care înseamnă zile, săptămîni, ani şi secole dacice (de altă durată decît cele cunoscute), i-au condus pe braşoveni la concluzia că strămoşii noştri au reuşit să stocheze la Sarmizegetusa informaţii de astronomie, matematică, trigonometrie extrem de exacte care, odată înţelese, nu doar că măsoară timpul, dar aruncă o privire şi în viitor.
Mesajul dacic, desluşit de trei profesori
Dacii au măsurat timpul cu ajutorul unui calendar care indica timpul, dar servea şi la îndeplinirea ritualurilor religioase. Erau astronomi pricepuţi. Au făcut măsurători pe stele, utilizînd coordonate orare, şi nu orizontale, aproape de nivelul mării, aşa cum procedau, de exemplu, egiptenii. Sarmizegetusa, capitala regatului dac, cel mai amplu complex de locuire dacică, a fost construită la mijlocul sec. I î.Hr. şi cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră şi aşezarea civilă. Calendarul de la Sarmizegetusa este unul în aer liber, pentru a nu ascunde Soarele, venerat de daci. Găsim aici un soare de andezit, cu un diametru de 7,1 m, avînd în centru un disc de 1,5 m diametru. Se pare că ajuta la stabilirea orei exacte a meridianului locului. Dar calendarul este compus din mai multe grupuri de piese, constituind două sanctuare rotunde şi două patrulatere. Acest complex a atras atenţia profesorilor braşoveni Emil Poenaru, Cornel Samoilă şi Şerban Bobancu, care au publicat în revista „Magazin istoric“ (nr. 123-124, iunie 1977) o teorie care a buimăcit lumea ştiinţifică, dar care a elucidat o enigmă veche de 2.000 de ani. Practic au reuşit să citească ceasul pe imensul calendar dacic. Concluziile lor au rămas valabile pînă în ziua de azi.
Un stîlp înseamnă o zi
Cei trei profesori au pornit de la analiza cercurilor. Astfel, micul sanctuar rotund este alcătuit din 114 piese: 13 lespezi şi 101 stîlpi. Un stîlp reprezintă 1 zi, cea mai mică unitate de măsurare a timpului din acest calendar. Lespezile erau elemente de separare pe care se însemnau săptămînile şi anii. Au observat 8 grupe de cîte 8 stîlpi, 1 grupă de 7 stîlpi, 3 grupe de cîte 8 stîlpi, 1 grupă de 6 stîlpi. De aici au dedus, prin calcule riguroase, că „13 ani astronomici corespund cu 47 circumferinţe ale micului sanctuar, după care mai este necesară o singură zi de corectură (e posibil să fi fost o zi de sărbătoare). Avem, astfel, prima concluzie importantă: calendarul dacic avea la bază un ciclu de 13 ani, încheiat cu o zi de corectură. Aceleaşi calcule arată că un an dacic avea 47 săptămîni“. Cu aceste rezultate n-ajungem nicăieri, nu seamănă cu sistemul de măsurare a timpului cu care sîntem obişnuiţi. Dar profesorii Bobancu, Poenaru şi Samoilă au mers cu calculele mai departe, reuşind în cele din urmă să decripteze complet calendarul. Ei au constatat că utilizatorii acestui calendar au punctat 8 săptămîni de 8 zile, urmate de o săptămînă de 7 zile, trei săptămîni de 8 zile şi o săptămînă de 6 zile. În consecinţă, anul avea, la daci, cînd 365, cînd 364, cînd 367 zile, exact în această ordine.
Anul nu începea la dată fixă
Cercetătorii au mai constatat că anul nu începea la dată fixă, ca în calendarul gregorian de azi, ci în aceeaşi zi a săptămînii. „Pe lîngă faptul că dacii au realizat unul din cele mai exacte calendare ale antichităţii, acesta are o proprietate unică: anul începe cu prima zi a unei săptămîni şi se termină în ultima zi a alteia“. „Divizarea micului sanctuar în 13 grupe nu este, deci, întîmplătoare, ci căutată, şi are calitatea că, datorită ei, anii dacici încep totdeauna în prima zi a unei grupe, sfîrşindu-se, deci, totdeauna în ultima zi a unei grupe, iar toate cele 13 zile de început ale celor 13 grupe sînt, în decursul unui ciclu, o singură dată zile de început de an. Faptul că anii dacici nu începeau şi nu se sfîrşeau cu oricare dintre zilele săptămînii (fiindcă se propune echivalenţa: o grupă egal o săptămînă), este o proprietate interesantă, o calitate pe care nu o are nici calendarul actual“. Părerea autorilor este că „prin eleganţa, funcţionalitatea şi simplitatea soluţiilor matematice pe care le încorporează (şi exprimă geometrizat), micul sanctuar circular este cea mai frumoasă operă de artă pe care a creat-o gîndul uman în strădania sa de a cuantifica timpul“.
Ziua curentă, marcată cu cursor
Ca să citim un an, trebuie să alegem o lespede, nu contează care, să parcurgem micul sanctuar rotund de trei ori şi să adăugăm 8 săptămîni. Se marchează anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns şi se începe noul an de la stîlpul următor, în sens trigonometric (anti-orar). Toate lespezile vor fi marcate în 13 ani (exact cîte lespezi sînt). În acest interval, anul dacic rămîne în urmă cu 1 zi faţă de anul tropic şi se aplică corecţia de o zi. Faptul că acest imens calendar putea fi citit din oricare punct cardinal ai fi venit, pornind de la oricare stîlp, „vrea, parcă, să ne pună că noi, oamenii, care intrăm în viaţă, fiecare într-o zi oarecare, ne trăim timpul nostru (dintre naştere şi moarte), putînd începe numărătoarea zilelor de oriunde (aşa cum şi facem), înscriindu-ne, pentru o vreme, cît durează viaţa noastră, în scurgerea timpului“. Însemnarea zilelor se făcea cu un cursor (un obiect atîrnat de un cîrlig în vîrful stîlpului). Cînd se epuiza o săptămînă, se marca pe absida marelui sanctuar circular. Cînd se termina anul, „pe circumferinţa micului sanctuar circular, se însemna lespedea dintre ultimul stîlp al ultimei perioade parcurse şi primul stîlp al noului an“.
Vara dacică avea 21 de săptămîni
Lespedea are rolul de a face corectura cu o zi la un ciclu de 13 ani, nu la 4, cum sîntem obişnuiţi azi. La patru lespezi se obţine „unitatea de timp superioară unui asemenea ciclu şi anume perioada dacică de 52 de ani“. Respectînd ciclurile agrare, „anul dacic era subîmpărţit în trei părţi (trimestre), avînd durata şi succesiunea 13-21-13 săptămîni“. Deci vara are 21 de săptămîni, toamna 13 săptămîni, iarna 13 săptămîni. Primăvara lipseşte. Marele sanctuar rotund este structurat pe 3 cercuri concentrice şi ar fi, spre deosebire de primul (civil), unul cu destinaţie religioasă. Cercul exterior este alcătuit din 104 lespezi care formează un cerc perfect închis. Lipit de primul, al doilea cerc este format din 210 piese: 180 de stîlpi despărţiţi în 30 de grupuri de cîte 6. Al treilea cerc, la o distanţă considerabilă de primele două, este format din 68 de stîlpi aranjaţi în 4 grupuri despărţiţi de lespezi în următoarea ordine: 17 stîlpi - 4 lespezi - 18 stîlpi - 3 lespezi - 16 stîlpi - 4 lespezi - 17 stîlpi - 4 lespezi. Lespezile din cercul mic şi cele din absidă formează 2 axe perpendiculare. Pe direcţia celei orizontale, se află pragul de acces, un pătrat de 4x5 lespezi. Sanctuarul mare întruchipează de asemenea un calendar solar: un an se obţine prin două rotaţii ale cercului mijlociu, concomitent cu parcurgerea cercului mic. Un stîlp din absidă reprezintă un an. Rotindu-ne de 13 ori în jurul cercului mare, obţinem, în 13 ani, o diferenţă de 68 de zile. Exact atîţia stîlpi sînt în cercul mic. Fiind un calendar religios, profesorii braşoveni au presupus că acesta era şi numărul zilelor de sărbătoare.
13, „unitatea temporală sacră“ a dacilor
Numărul 104 (cercul mare) este, la rîndul lui, multiplu de 13, şi ar simboliza „secolul dacic“. Cît despre cursoare, spre deosebire de calendarul civil, accesibil oricui, în calendarul religios acestea nu erau vizibile. Numai preoţii ştiau „unde a început şi unde s-a sfîrşit un an, în ce an al ciclului sîntem, cîţi ani mai sînt pînă la terminarea ciclului, sau cîte cicluri de 13 ani au trecut dintr-un secol dacic“. Cum aceste cursoare au dispărut, nici noi nu putem afla aceste repere temporare. Dintre sanctuarele patrulatere, singurul care conţine repetitiv numărul 13 este cel cu patru şiruri de cîte 13 tamburi (un an). Calculele i-au condus pe cei trei braşoveni la o nouă concluzie: „ciclul superior secolului dacic (de 104 ani) ar avea 5 secole (520 ani), avansul calendarului dacic devenind egal cu o zi după 8.840 ani“, precizie fantastică pentru ştiinţa de acum două milenii! Cercetătorii au numit ciclul de 13 ani „unitate temporală sacră“, dar au constatat că unitatea superioară, de 520 de ani, nu este doar un calcul pe hîrtie, ci este marcată şi în calendar. Şi încă prin cele mai mari piese de piatră, situate pe terasele cele mai înalte. „Este suficient să privim cel mai mare şi mai impresionant dintre toate monumentele Sarmizegetusei, şi anume sanctuarul mare dreptunghiular, format din 4 aliniamente de cîte 10 tamburi de andezit. Pentru acest sanctuar, propunem deci echivalenţa: 1 tambur = un ciclu de 13 ani“.
O precizie uimitoare
Universitarii braşoveni au mai calculat şi cîte secole dacice (104 ani) ar trebui să se scurgă pentru ca măsurătorile dacilor să coincidă cu cele ştiinţifice. S-a ajuns la concluzia că sînt necesare 25 de secole, deci în anul 2275, după mai multe corecţii succesive prevăzute de savanţii daci, calendarul de la Sarmizegetusa va indica ziua şi ora exactă (timpul astronomic). Calendarul gregorian, fiind mai lung cu 0,0003 zile decît anul tropic, întîrzie faţă de acesta cu o zi la 3.300 ani. „Exactitatea calendarului era atît de mare încît, teoretic vorbind, ar mai fi fost nevoie de încă o zi de corectură abia la 5.055.555,55505 ani“. Autorii compară precizia calendarului dacic cu celelalte sisteme cunoscute şi observă că strămoşii noştri au făcut cea mai bună aproximare, mai bună decît cea a calendarului gregorian, unde anul are 365,242500 zile. Calendarul dacic are 365,242197 zile, iar valoarea anului tropic este de 365,242198 zile. Dar uimitorul calendar conţine şi alte surprize care dovedesc cunoştinţele avansate ale locuitorilor acestor meleaguri. Calendarul megalitic a pornit cu un secol de 104 ani, dar universitarii braşoveni au observat că sistemul a suferit o reformare, secolul ajungînd la 91 de ani. „Niciun calendar creat de om nu a dovedit o asemenea calitate, să aplice o reformă fără să afecteze mecanismul propriu-zis al calendarului.“
Dacii au găsit soluţia pe care noi încă o căutăm
Reformarea calendarului are o logică impresionantă, care îi uimeşte pe specialiştii de azi, pentru că oferă o soluţie pe care noi nu am găsit-o încă. „Am zice că prea înţelepţii arhitecţi ai sanctuarelor au procedat la reformarea sistemului cu secole de 104 ani nu numai din motive de a spori exactitatea calendarului (care, oricum, era superioară oricărui alt calendar din antichitate), ci şi pentru un alt motiv: în sistemul cu secole de 104 ani, prin corectura cu o zi ce se aplica la mileniul de 520 ani, timpul calendaristic devansa timpul astronomic cu aproximativ 1,5 ore, de aici rezultînd că, vreme de aproximativ un an, timpul calendaristic mediu mergea înaintea timpului astronomic exact. Această defecţiune, a devansării timpului astronomic exact în momentul corecturii cu o zi, o are şi calendarul nostru actual, dar noi, oamenii civilizaţiei secolului XX, nu am găsit încă o modalitate de reformă a calendarului pentru a o remedia“. Cît despre identitatea reformatorului, se presupune că ar fi fost Zamolxe însuşi sau Dromihete sau regele Oroles sau Deceneu, marele preot al strămoşilor noştri. Cert este că ansamblul de la Sarmizegetusa este încărcat de mesaje pentru generaţiile viitoare. Primul, cel al măsurării trecerii timpului, a fost descifrat. Nu există o interpretare mai bună. Chiar dacă e greu de urmărit, metoda de numărare şi marcare a unităţilor de timp explicată de Bobancu, Poenaru şi Samoilă este chiar cea originală. Cei trei universitari braşoveni ne-au învăţat să citim corect timpul de la Sarmizegetusa.
Cei trei profesori de la Braşov
• Emil Poenaru (1932-2012) s-a născut la Blaj, într-o familie de intelectuali. În 1955 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Între 1955 şi 1959 a fost asistent la Cluj, după care a îndeplinit, pînă în 1963, funcţia de procuror la Procuratura Regiunii Braşov. Între 1966 şi 1974 a fost redactor al Revistei „Astra“, iar din 1974 a predat la Universitatea din Braşov. Profesorul Emil Poenaru a fost un prolific autor de cărţi de specialitate, părerile şi opiniile sale fiind recunoscute drept contribuţii valoroase la dezvoltarea dreptului. A scris sute de articole de specialitate, dar şi eseuri, studii şi comunicări şi trei romane, şapte piese de teatru jucate pe scenele din România şi alte opt piese de teatru publicate în volum.
• Prof. dr. ing. Cornel Samoilă s-a născut pe 11 octombrie 1941, la Focşani. A absolvit Liceul „Andrei Şaguna“ şi Institutul Politehnic Braşov. În 1979, a obţinut titlul de doctor inginer cu teza: „Contribuţii asupra dezbaterii prin oscilare a formelor de turnare“. În prezent, predă cursurile de Cuptoare Metalurgice, Tratamente Termice, Transferul de căldură, Managementul Proiectelor, la Universitatea „Transilvania“ din Braşov. În perioada 1982-1990, a fost Prodecan al Facultăţii TCM, apoi Prorector, iar azi este Decan al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor.
• Prof. univ. dr. ing. Şerban Bobancu este în prezent tot la Universitatea „Transilvania“, unde coordonează lucrări de doctorat în specialitatea „Creativitate şi inventică“.
articol preluat de la http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=index&s_id=156291
Calendarul de la Sarmizegetusa este unul dintre cele mai precise instrumente de măsurare a timpului din antichitate. Piesele care îl compun, pietre sau buşteni, au anumite semnificaţii, desluşite abia după 2.000 de ani, de trei cercetători braşoveni. Emil Poenaru, Cornel Samoilă şi Şerban Bobancu de la Universitatea din Braşov au reuşit să spargă „codul dacic“. Mai precis, au descifrat rostul fiecărui stîlp din acest complex megalitic, reuşind astfel să citească misteriosul calendar astronomic. Aşa am aflat că dacii calculaseră mai precis decît mayaşii lungimea anului, diferenţa dintre anul dacic şi cel antropic fiind de numai 0,000001 zile. Lespezile şi stîlpii antici, care înseamnă zile, săptămîni, ani şi secole dacice (de altă durată decît cele cunoscute), i-au condus pe braşoveni la concluzia că strămoşii noştri au reuşit să stocheze la Sarmizegetusa informaţii de astronomie, matematică, trigonometrie extrem de exacte care, odată înţelese, nu doar că măsoară timpul, dar aruncă o privire şi în viitor.
Mesajul dacic, desluşit de trei profesori
Dacii au măsurat timpul cu ajutorul unui calendar care indica timpul, dar servea şi la îndeplinirea ritualurilor religioase. Erau astronomi pricepuţi. Au făcut măsurători pe stele, utilizînd coordonate orare, şi nu orizontale, aproape de nivelul mării, aşa cum procedau, de exemplu, egiptenii. Sarmizegetusa, capitala regatului dac, cel mai amplu complex de locuire dacică, a fost construită la mijlocul sec. I î.Hr. şi cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră şi aşezarea civilă. Calendarul de la Sarmizegetusa este unul în aer liber, pentru a nu ascunde Soarele, venerat de daci. Găsim aici un soare de andezit, cu un diametru de 7,1 m, avînd în centru un disc de 1,5 m diametru. Se pare că ajuta la stabilirea orei exacte a meridianului locului. Dar calendarul este compus din mai multe grupuri de piese, constituind două sanctuare rotunde şi două patrulatere. Acest complex a atras atenţia profesorilor braşoveni Emil Poenaru, Cornel Samoilă şi Şerban Bobancu, care au publicat în revista „Magazin istoric“ (nr. 123-124, iunie 1977) o teorie care a buimăcit lumea ştiinţifică, dar care a elucidat o enigmă veche de 2.000 de ani. Practic au reuşit să citească ceasul pe imensul calendar dacic. Concluziile lor au rămas valabile pînă în ziua de azi.
Un stîlp înseamnă o zi
Cei trei profesori au pornit de la analiza cercurilor. Astfel, micul sanctuar rotund este alcătuit din 114 piese: 13 lespezi şi 101 stîlpi. Un stîlp reprezintă 1 zi, cea mai mică unitate de măsurare a timpului din acest calendar. Lespezile erau elemente de separare pe care se însemnau săptămînile şi anii. Au observat 8 grupe de cîte 8 stîlpi, 1 grupă de 7 stîlpi, 3 grupe de cîte 8 stîlpi, 1 grupă de 6 stîlpi. De aici au dedus, prin calcule riguroase, că „13 ani astronomici corespund cu 47 circumferinţe ale micului sanctuar, după care mai este necesară o singură zi de corectură (e posibil să fi fost o zi de sărbătoare). Avem, astfel, prima concluzie importantă: calendarul dacic avea la bază un ciclu de 13 ani, încheiat cu o zi de corectură. Aceleaşi calcule arată că un an dacic avea 47 săptămîni“. Cu aceste rezultate n-ajungem nicăieri, nu seamănă cu sistemul de măsurare a timpului cu care sîntem obişnuiţi. Dar profesorii Bobancu, Poenaru şi Samoilă au mers cu calculele mai departe, reuşind în cele din urmă să decripteze complet calendarul. Ei au constatat că utilizatorii acestui calendar au punctat 8 săptămîni de 8 zile, urmate de o săptămînă de 7 zile, trei săptămîni de 8 zile şi o săptămînă de 6 zile. În consecinţă, anul avea, la daci, cînd 365, cînd 364, cînd 367 zile, exact în această ordine.
Anul nu începea la dată fixă
Cercetătorii au mai constatat că anul nu începea la dată fixă, ca în calendarul gregorian de azi, ci în aceeaşi zi a săptămînii. „Pe lîngă faptul că dacii au realizat unul din cele mai exacte calendare ale antichităţii, acesta are o proprietate unică: anul începe cu prima zi a unei săptămîni şi se termină în ultima zi a alteia“. „Divizarea micului sanctuar în 13 grupe nu este, deci, întîmplătoare, ci căutată, şi are calitatea că, datorită ei, anii dacici încep totdeauna în prima zi a unei grupe, sfîrşindu-se, deci, totdeauna în ultima zi a unei grupe, iar toate cele 13 zile de început ale celor 13 grupe sînt, în decursul unui ciclu, o singură dată zile de început de an. Faptul că anii dacici nu începeau şi nu se sfîrşeau cu oricare dintre zilele săptămînii (fiindcă se propune echivalenţa: o grupă egal o săptămînă), este o proprietate interesantă, o calitate pe care nu o are nici calendarul actual“. Părerea autorilor este că „prin eleganţa, funcţionalitatea şi simplitatea soluţiilor matematice pe care le încorporează (şi exprimă geometrizat), micul sanctuar circular este cea mai frumoasă operă de artă pe care a creat-o gîndul uman în strădania sa de a cuantifica timpul“.
Ziua curentă, marcată cu cursor
Ca să citim un an, trebuie să alegem o lespede, nu contează care, să parcurgem micul sanctuar rotund de trei ori şi să adăugăm 8 săptămîni. Se marchează anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns şi se începe noul an de la stîlpul următor, în sens trigonometric (anti-orar). Toate lespezile vor fi marcate în 13 ani (exact cîte lespezi sînt). În acest interval, anul dacic rămîne în urmă cu 1 zi faţă de anul tropic şi se aplică corecţia de o zi. Faptul că acest imens calendar putea fi citit din oricare punct cardinal ai fi venit, pornind de la oricare stîlp, „vrea, parcă, să ne pună că noi, oamenii, care intrăm în viaţă, fiecare într-o zi oarecare, ne trăim timpul nostru (dintre naştere şi moarte), putînd începe numărătoarea zilelor de oriunde (aşa cum şi facem), înscriindu-ne, pentru o vreme, cît durează viaţa noastră, în scurgerea timpului“. Însemnarea zilelor se făcea cu un cursor (un obiect atîrnat de un cîrlig în vîrful stîlpului). Cînd se epuiza o săptămînă, se marca pe absida marelui sanctuar circular. Cînd se termina anul, „pe circumferinţa micului sanctuar circular, se însemna lespedea dintre ultimul stîlp al ultimei perioade parcurse şi primul stîlp al noului an“.
Vara dacică avea 21 de săptămîni
Lespedea are rolul de a face corectura cu o zi la un ciclu de 13 ani, nu la 4, cum sîntem obişnuiţi azi. La patru lespezi se obţine „unitatea de timp superioară unui asemenea ciclu şi anume perioada dacică de 52 de ani“. Respectînd ciclurile agrare, „anul dacic era subîmpărţit în trei părţi (trimestre), avînd durata şi succesiunea 13-21-13 săptămîni“. Deci vara are 21 de săptămîni, toamna 13 săptămîni, iarna 13 săptămîni. Primăvara lipseşte. Marele sanctuar rotund este structurat pe 3 cercuri concentrice şi ar fi, spre deosebire de primul (civil), unul cu destinaţie religioasă. Cercul exterior este alcătuit din 104 lespezi care formează un cerc perfect închis. Lipit de primul, al doilea cerc este format din 210 piese: 180 de stîlpi despărţiţi în 30 de grupuri de cîte 6. Al treilea cerc, la o distanţă considerabilă de primele două, este format din 68 de stîlpi aranjaţi în 4 grupuri despărţiţi de lespezi în următoarea ordine: 17 stîlpi - 4 lespezi - 18 stîlpi - 3 lespezi - 16 stîlpi - 4 lespezi - 17 stîlpi - 4 lespezi. Lespezile din cercul mic şi cele din absidă formează 2 axe perpendiculare. Pe direcţia celei orizontale, se află pragul de acces, un pătrat de 4x5 lespezi. Sanctuarul mare întruchipează de asemenea un calendar solar: un an se obţine prin două rotaţii ale cercului mijlociu, concomitent cu parcurgerea cercului mic. Un stîlp din absidă reprezintă un an. Rotindu-ne de 13 ori în jurul cercului mare, obţinem, în 13 ani, o diferenţă de 68 de zile. Exact atîţia stîlpi sînt în cercul mic. Fiind un calendar religios, profesorii braşoveni au presupus că acesta era şi numărul zilelor de sărbătoare.
13, „unitatea temporală sacră“ a dacilor
Numărul 104 (cercul mare) este, la rîndul lui, multiplu de 13, şi ar simboliza „secolul dacic“. Cît despre cursoare, spre deosebire de calendarul civil, accesibil oricui, în calendarul religios acestea nu erau vizibile. Numai preoţii ştiau „unde a început şi unde s-a sfîrşit un an, în ce an al ciclului sîntem, cîţi ani mai sînt pînă la terminarea ciclului, sau cîte cicluri de 13 ani au trecut dintr-un secol dacic“. Cum aceste cursoare au dispărut, nici noi nu putem afla aceste repere temporare. Dintre sanctuarele patrulatere, singurul care conţine repetitiv numărul 13 este cel cu patru şiruri de cîte 13 tamburi (un an). Calculele i-au condus pe cei trei braşoveni la o nouă concluzie: „ciclul superior secolului dacic (de 104 ani) ar avea 5 secole (520 ani), avansul calendarului dacic devenind egal cu o zi după 8.840 ani“, precizie fantastică pentru ştiinţa de acum două milenii! Cercetătorii au numit ciclul de 13 ani „unitate temporală sacră“, dar au constatat că unitatea superioară, de 520 de ani, nu este doar un calcul pe hîrtie, ci este marcată şi în calendar. Şi încă prin cele mai mari piese de piatră, situate pe terasele cele mai înalte. „Este suficient să privim cel mai mare şi mai impresionant dintre toate monumentele Sarmizegetusei, şi anume sanctuarul mare dreptunghiular, format din 4 aliniamente de cîte 10 tamburi de andezit. Pentru acest sanctuar, propunem deci echivalenţa: 1 tambur = un ciclu de 13 ani“.
O precizie uimitoare
Universitarii braşoveni au mai calculat şi cîte secole dacice (104 ani) ar trebui să se scurgă pentru ca măsurătorile dacilor să coincidă cu cele ştiinţifice. S-a ajuns la concluzia că sînt necesare 25 de secole, deci în anul 2275, după mai multe corecţii succesive prevăzute de savanţii daci, calendarul de la Sarmizegetusa va indica ziua şi ora exactă (timpul astronomic). Calendarul gregorian, fiind mai lung cu 0,0003 zile decît anul tropic, întîrzie faţă de acesta cu o zi la 3.300 ani. „Exactitatea calendarului era atît de mare încît, teoretic vorbind, ar mai fi fost nevoie de încă o zi de corectură abia la 5.055.555,55505 ani“. Autorii compară precizia calendarului dacic cu celelalte sisteme cunoscute şi observă că strămoşii noştri au făcut cea mai bună aproximare, mai bună decît cea a calendarului gregorian, unde anul are 365,242500 zile. Calendarul dacic are 365,242197 zile, iar valoarea anului tropic este de 365,242198 zile. Dar uimitorul calendar conţine şi alte surprize care dovedesc cunoştinţele avansate ale locuitorilor acestor meleaguri. Calendarul megalitic a pornit cu un secol de 104 ani, dar universitarii braşoveni au observat că sistemul a suferit o reformare, secolul ajungînd la 91 de ani. „Niciun calendar creat de om nu a dovedit o asemenea calitate, să aplice o reformă fără să afecteze mecanismul propriu-zis al calendarului.“
Dacii au găsit soluţia pe care noi încă o căutăm
Reformarea calendarului are o logică impresionantă, care îi uimeşte pe specialiştii de azi, pentru că oferă o soluţie pe care noi nu am găsit-o încă. „Am zice că prea înţelepţii arhitecţi ai sanctuarelor au procedat la reformarea sistemului cu secole de 104 ani nu numai din motive de a spori exactitatea calendarului (care, oricum, era superioară oricărui alt calendar din antichitate), ci şi pentru un alt motiv: în sistemul cu secole de 104 ani, prin corectura cu o zi ce se aplica la mileniul de 520 ani, timpul calendaristic devansa timpul astronomic cu aproximativ 1,5 ore, de aici rezultînd că, vreme de aproximativ un an, timpul calendaristic mediu mergea înaintea timpului astronomic exact. Această defecţiune, a devansării timpului astronomic exact în momentul corecturii cu o zi, o are şi calendarul nostru actual, dar noi, oamenii civilizaţiei secolului XX, nu am găsit încă o modalitate de reformă a calendarului pentru a o remedia“. Cît despre identitatea reformatorului, se presupune că ar fi fost Zamolxe însuşi sau Dromihete sau regele Oroles sau Deceneu, marele preot al strămoşilor noştri. Cert este că ansamblul de la Sarmizegetusa este încărcat de mesaje pentru generaţiile viitoare. Primul, cel al măsurării trecerii timpului, a fost descifrat. Nu există o interpretare mai bună. Chiar dacă e greu de urmărit, metoda de numărare şi marcare a unităţilor de timp explicată de Bobancu, Poenaru şi Samoilă este chiar cea originală. Cei trei universitari braşoveni ne-au învăţat să citim corect timpul de la Sarmizegetusa.
Cei trei profesori de la Braşov
• Emil Poenaru (1932-2012) s-a născut la Blaj, într-o familie de intelectuali. În 1955 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Între 1955 şi 1959 a fost asistent la Cluj, după care a îndeplinit, pînă în 1963, funcţia de procuror la Procuratura Regiunii Braşov. Între 1966 şi 1974 a fost redactor al Revistei „Astra“, iar din 1974 a predat la Universitatea din Braşov. Profesorul Emil Poenaru a fost un prolific autor de cărţi de specialitate, părerile şi opiniile sale fiind recunoscute drept contribuţii valoroase la dezvoltarea dreptului. A scris sute de articole de specialitate, dar şi eseuri, studii şi comunicări şi trei romane, şapte piese de teatru jucate pe scenele din România şi alte opt piese de teatru publicate în volum.
• Prof. dr. ing. Cornel Samoilă s-a născut pe 11 octombrie 1941, la Focşani. A absolvit Liceul „Andrei Şaguna“ şi Institutul Politehnic Braşov. În 1979, a obţinut titlul de doctor inginer cu teza: „Contribuţii asupra dezbaterii prin oscilare a formelor de turnare“. În prezent, predă cursurile de Cuptoare Metalurgice, Tratamente Termice, Transferul de căldură, Managementul Proiectelor, la Universitatea „Transilvania“ din Braşov. În perioada 1982-1990, a fost Prodecan al Facultăţii TCM, apoi Prorector, iar azi este Decan al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor.
• Prof. univ. dr. ing. Şerban Bobancu este în prezent tot la Universitatea „Transilvania“, unde coordonează lucrări de doctorat în specialitatea „Creativitate şi inventică“.
articol preluat de la http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=index&s_id=156291
vineri, 25 noiembrie 2016
Dieta Post
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a suferit anul trecut o intervenție pe cord deschis, care l-a convins că trebuie să schimbe ceva în alimentaţia lui. Conformjurnaluldearges.ro, ÎPS recomandă un stil gastronomic cumpătat și curat, conform sfaturilor ideale în Postul Crăciunului.
„Pregătirea noastră pentru Postul Crăciunului, dar și pentru toată viața, este schimbarea stilului de viață duhovnicesc și abordarea unei diete alimentare biblice, adică să ne ostenim să curmăm răul de orice fel asupra sufletului și oprirea de la orice abuz alimentar!
Nu cantitatea și felul hranei e o problemă, ci calitatea ei nutritivă, absolvită de toxine și alte otrăvuri, care ne pun viața în pericol.
Nu postul (abținerea de la anumite alimente) este o problemă, ci dragostea pentru postul orânduit de Biserică prin marii asceți și postitori. Savanții lumii în arta medicală recomandă postul ca medicament de însănătoșire, fapt știut de mii de ani de creștinătatea postitoare.
Dacă aș da un sfat practic și ușor de împlinit, adică un meniu la îndemâna oricui, ar fi:
1. Varză crudă, consumată direct, din căpățână, fără nicio pregătire, decât curățarea frunzelor lăbărțate;
2. Salată de varză cu puțină sare și ulei cât se dorește;
3. Varză murată, tăiată felii și cu un adaos de ulei și piper după gust, ajută la detoxificare;
4. Sfeclă roșie comestibilă, fiartă sau coaptă, cu oțet și puțin ulei: reface globulele roșii;
5. Ridiche albă și neagră pentru eliminarea pietrei de la rinichi;
6. Cartofi copți și numai copți, cu puțină sare și usturoi din belșug;
7. Miez de nucă cu usturoi și mămăligă coaptă în cuptor;
8. Mere, câte patru pe zi, înainte de masă, bune foarte pentru digestie;
9. Pere, câte două pe zi, între mese;
10. Pește de mărime mică și medie din apele României. Pregătit la cuptor! Să nu se prăjească niciodată, ci doar grătar;
11. Fasolea care are proteine mai multe decât orice aliment și carnea, mai ales, care este un aliment toxic și mort. Are numai gust înșelător și nicio energie nutritivă.
12. Excludeți din meniu orice formă de soia procesată;
13. Consumați: semințe, fructe, legume crude sau gătite în abur, măsline, uleiuri crude, natural presate, pâine neagră, nu colorată, pâine integrală, ca pe vremurile de demult.
14. Grâu încolțit, orez negru, cel alb este nehrănitor, apă de izvor, sucuri proaspete făcute la storcătorul personal, mazăre, bob, dovleac comestibil, ceapă, usturoi, pătrunjel, morcov, țelină, praz și toate fructele - proaspete sau uscate - și legumele produse în România, inclusiv întreaga gamă de ciuperci, cu grijă, să fie comestibile sau consumați-le cu doctorul de față! Cât de bune-s ghebele! Dar hribii? Cine nu știe de bureții păstrăvi care cresc pe trupul copacilor și au cea mai mare concentrație de penicilină?
Să ne ferim de tot ce este procesat. Să folosim alimentele naturale, autentice, românești.
Nu postul de alimente este primordial, ci postul de năravuri și nărăvirile care ne bântuie pe mulți dintre noi și nu scăpăm dacă nu ne tăiem porția de pornire spre rău, atât pentru suflet, cât și pentru trup.
Postul să-l urmăm cu hotărârea fermă de a nu mai repeta păcatele săvârșite și de a nu mai adăuga altele”, a transmis Calinic Argeșeanul.
Nu cantitatea și felul hranei e o problemă, ci calitatea ei nutritivă, absolvită de toxine și alte otrăvuri, care ne pun viața în pericol.
Nu postul (abținerea de la anumite alimente) este o problemă, ci dragostea pentru postul orânduit de Biserică prin marii asceți și postitori. Savanții lumii în arta medicală recomandă postul ca medicament de însănătoșire, fapt știut de mii de ani de creștinătatea postitoare.
Dacă aș da un sfat practic și ușor de împlinit, adică un meniu la îndemâna oricui, ar fi:
1. Varză crudă, consumată direct, din căpățână, fără nicio pregătire, decât curățarea frunzelor lăbărțate;
2. Salată de varză cu puțină sare și ulei cât se dorește;
3. Varză murată, tăiată felii și cu un adaos de ulei și piper după gust, ajută la detoxificare;
4. Sfeclă roșie comestibilă, fiartă sau coaptă, cu oțet și puțin ulei: reface globulele roșii;
5. Ridiche albă și neagră pentru eliminarea pietrei de la rinichi;
6. Cartofi copți și numai copți, cu puțină sare și usturoi din belșug;
7. Miez de nucă cu usturoi și mămăligă coaptă în cuptor;
8. Mere, câte patru pe zi, înainte de masă, bune foarte pentru digestie;
9. Pere, câte două pe zi, între mese;
10. Pește de mărime mică și medie din apele României. Pregătit la cuptor! Să nu se prăjească niciodată, ci doar grătar;
11. Fasolea care are proteine mai multe decât orice aliment și carnea, mai ales, care este un aliment toxic și mort. Are numai gust înșelător și nicio energie nutritivă.
12. Excludeți din meniu orice formă de soia procesată;
13. Consumați: semințe, fructe, legume crude sau gătite în abur, măsline, uleiuri crude, natural presate, pâine neagră, nu colorată, pâine integrală, ca pe vremurile de demult.
14. Grâu încolțit, orez negru, cel alb este nehrănitor, apă de izvor, sucuri proaspete făcute la storcătorul personal, mazăre, bob, dovleac comestibil, ceapă, usturoi, pătrunjel, morcov, țelină, praz și toate fructele - proaspete sau uscate - și legumele produse în România, inclusiv întreaga gamă de ciuperci, cu grijă, să fie comestibile sau consumați-le cu doctorul de față! Cât de bune-s ghebele! Dar hribii? Cine nu știe de bureții păstrăvi care cresc pe trupul copacilor și au cea mai mare concentrație de penicilină?
Să ne ferim de tot ce este procesat. Să folosim alimentele naturale, autentice, românești.
Nu postul de alimente este primordial, ci postul de năravuri și nărăvirile care ne bântuie pe mulți dintre noi și nu scăpăm dacă nu ne tăiem porția de pornire spre rău, atât pentru suflet, cât și pentru trup.
Postul să-l urmăm cu hotărârea fermă de a nu mai repeta păcatele săvârșite și de a nu mai adăuga altele”, a transmis Calinic Argeșeanul.
IPS Calinic
joi, 15 septembrie 2016
create a new partition in win 7 with win 7 tools (creaza o partitie noua in win 7)
go to: start-control panel-administrative tools-computer management-storage-disk management-
1. shrink volume (right click)
2. new simple volume (right click)
after this you can change drive letter (right click)
1. shrink volume (right click)
2. new simple volume (right click)
after this you can change drive letter (right click)
luni, 11 iulie 2016
Abdomeme, abdomene...
preluat de pe http://bravonet.ro/blog/exercitii-burta-patratele/2015/04/09/
Te-ai săturat de colăceii din jurul abdomenului? Vrei să ai pătrățele ca supereroii din benzile desenate? Următoarele exerciții fizice îți vor îndeplini visul, dacă te ții de treabă:
Întinde-te pe spate cu brațele pe lângă corp și ridică genunchii. Piciorul trebuie să fie îndoit în așa fel încât să formeze un unghi de 90 de grade. Îndoit în continuare, coboară unul dintre ele (celălalt rămâne în aer, deocamdată). Ridică-l la loc și coboară celălalt picior. Repetă mișcarea cât de mult poți. Dacă explicația nu e suficient de clară, GIF-ul ar trebui să te lămurească.
Întinde-te pe spate, că exercițiul ăsta e mai distractiv. Ridică-te ca și cum ai face abdomene, dar cu mâinile împreunate la piept. În momentul în care ajungi să stai în fund, lovește cu pumnul în lateral. În fine, prefă-te că lovești. Culcă-te apoi la loc și repetă exercițiul, de data asta ,,lovind” în cealaltă direcție. Imaginează-ți că ești atacat/ă de pitici și trebuie să-i ții departe de tine.
Cu fața în jos, sprijină-te în coate și menține-ți corpul sus. Ridică un picior, apoi coboară-l încet. Repetă exercițiul și pentru celălalt picior, apoi ia-o de la capăt. Cu cât ai mișcarea mai lentă, cu atât îți soliciți mușchii abdomenului mai mult.
Întinde-te din nou pe spate și înalță picioarele ca o lumânare. Picioarele și restul corpului trebuie să formeze un unghi de 90 de grade. Cu brațele întinse, apropie degetele de gambe, apoi lasă-te la loc pe spate și repetă.
Exercițiul ăsta e mai dificil. În primul rând, e greu să-ți menții corpul în poziția respectivă. Totuși, cu cât e mai greu, cu atât faci mușchi mai repede! Imită poziția fetei din GIF și răsucește-te în stânga și-n dreapta, cu coatele înspre exterior.
Așază-te pe-o parte și sprijină-te în cot. Cu picioarele îndoite și cealaltă mână pe șold, ridică bazinul cât poți de mult. Coboară-l la loc și ia-o de la capăt!
Dacă tot suntem la capitolul ,,sprijinit în cot, pe lateral”, întinde-te ca să formezi un triunghi între brațul pe care te lași și restul corpului. Pliază-ți bratul (nu cel în care te sprijini, evident) și piciorul dinspre exterior, pentru a atinge cotul cu genunchiul. Revino apoi în poziția inițială și unește-le din nou. Iar și iar și iar.
Probabil că ai obosit, așa că încheiem printr-un exercițiu relativ ușor. Ridică-te în capul oaselor, cu genunchii la piept. Lasă-te pe spate și, în același timp, întinde picioarele fără ca acestea să atingă podeaua. Revino ușor în poziția inițială și ține-o tot așa!
Repetă în fiecare zi exercițiile astea. Nu te forța la început, că altfel te alegi cu o febră musculară care-o să te descurajeze din continuat. Puțin câte puțin, îți obișnuiești corpul cu efortul și o să ajungă să ți se pară floare la ureche. Mușchii o să ți se întărească pe zi ce trece și o să obții un abdomen ca al lui Superman sau al lui Batman!
Te-ai săturat de colăceii din jurul abdomenului? Vrei să ai pătrățele ca supereroii din benzile desenate? Următoarele exerciții fizice îți vor îndeplini visul, dacă te ții de treabă:
Întinde-te pe spate cu brațele pe lângă corp și ridică genunchii. Piciorul trebuie să fie îndoit în așa fel încât să formeze un unghi de 90 de grade. Îndoit în continuare, coboară unul dintre ele (celălalt rămâne în aer, deocamdată). Ridică-l la loc și coboară celălalt picior. Repetă mișcarea cât de mult poți. Dacă explicația nu e suficient de clară, GIF-ul ar trebui să te lămurească.
Întinde-te pe spate, că exercițiul ăsta e mai distractiv. Ridică-te ca și cum ai face abdomene, dar cu mâinile împreunate la piept. În momentul în care ajungi să stai în fund, lovește cu pumnul în lateral. În fine, prefă-te că lovești. Culcă-te apoi la loc și repetă exercițiul, de data asta ,,lovind” în cealaltă direcție. Imaginează-ți că ești atacat/ă de pitici și trebuie să-i ții departe de tine.
Cu fața în jos, sprijină-te în coate și menține-ți corpul sus. Ridică un picior, apoi coboară-l încet. Repetă exercițiul și pentru celălalt picior, apoi ia-o de la capăt. Cu cât ai mișcarea mai lentă, cu atât îți soliciți mușchii abdomenului mai mult.
Întinde-te din nou pe spate și înalță picioarele ca o lumânare. Picioarele și restul corpului trebuie să formeze un unghi de 90 de grade. Cu brațele întinse, apropie degetele de gambe, apoi lasă-te la loc pe spate și repetă.
Exercițiul ăsta e mai dificil. În primul rând, e greu să-ți menții corpul în poziția respectivă. Totuși, cu cât e mai greu, cu atât faci mușchi mai repede! Imită poziția fetei din GIF și răsucește-te în stânga și-n dreapta, cu coatele înspre exterior.
Așază-te pe-o parte și sprijină-te în cot. Cu picioarele îndoite și cealaltă mână pe șold, ridică bazinul cât poți de mult. Coboară-l la loc și ia-o de la capăt!
Dacă tot suntem la capitolul ,,sprijinit în cot, pe lateral”, întinde-te ca să formezi un triunghi între brațul pe care te lași și restul corpului. Pliază-ți bratul (nu cel în care te sprijini, evident) și piciorul dinspre exterior, pentru a atinge cotul cu genunchiul. Revino apoi în poziția inițială și unește-le din nou. Iar și iar și iar.
Probabil că ai obosit, așa că încheiem printr-un exercițiu relativ ușor. Ridică-te în capul oaselor, cu genunchii la piept. Lasă-te pe spate și, în același timp, întinde picioarele fără ca acestea să atingă podeaua. Revino ușor în poziția inițială și ține-o tot așa!
Repetă în fiecare zi exercițiile astea. Nu te forța la început, că altfel te alegi cu o febră musculară care-o să te descurajeze din continuat. Puțin câte puțin, îți obișnuiești corpul cu efortul și o să ajungă să ți se pară floare la ureche. Mușchii o să ți se întărească pe zi ce trece și o să obții un abdomen ca al lui Superman sau al lui Batman!
marți, 26 aprilie 2016
marți, 15 decembrie 2015
Minunea din Peştera: PRIMARUL nu fură
Minunea din Peştera: PRIMARUL nu fură, nu îşi bate joc de banii publici şi a transformat comuna într-o mică Elveţie
“Era plin de bălării şi cucută”
În urmă cu peste şase ani, primarul comunei Peştera din judeţul Constanţa a demisionat din PSD. Câţiva ani mai târziu, a fost urmat de întreg Consiliul Local. De atunci, comuna s-a tot dezvoltat cu propriile resurse şi sponsorizări. Metrul cub de apă costă un leu, iar oamenii au internet wireless pe străzi şi servicii de salubrizare gratuite. Edilul Valentin Vrabie se plimbă mulţumit prin parcul care arată că o imagine de pe felicitările de Crăciun venite de afară.
În 2008, când a venit la primărie, Valentin Vrabie a filmat tot satul. “Era plin de bălării şi cucută”, îşi aminteşte primarul. Şcoală a fost reparată şi modernizată iar lângă s-a mai construit una. Tot ce s-a făcut aici, s-a făcut din banii primăriei, din taxe şi impozite locale. Nu din bani de la guvern sau din alte fonduri.
Renovarea şcolii a costat în jur de 300.000 de euro. Toţi elevii au tablete primite de ziua copilului de la primărie, din bugetul local.
Primarul Vrabie este independent şi aproape tot consiliul local n-are culoare politică. Singurul care face parte dintr-un partid politic este domnul Gheorghe, contracandidatul primarului în alegeri. Dar şi el tot pe Valentin Vrabie l-a votat.
“Bugetul primăriei este undeva la 1,7 milioane, 17 miliarde de lei vechi. După ce dau la o parte salarii şi toate alea rămân 100.000 de euro bani de investiţii. Şi din aceşti bani realizăm în regie proprie toate lucrările. Alimentari cu apă, pietruiri de drumuri, curăţenia”, explică edilul.
Apă în toată comună s-a tras tot din bugetul propriu. Pe când firmele din domeniu au cerut pentru lucrări mai bine 300 de mii de euro, primăria a cheltuit doar 60 de mii, cu muncitori din sat.
De departe însă, cea mai mare investiţie la Peştera se face în copii. ”Mulţi din mediul rural neavând posibilitatea, se pierd valori, bogaţii ale României”, spune primarul. “Investiţia în educaţie e riscantă. Nu se vede şi în general primarii fac electoral lucrul asta. Faci un drum şi gata. Degeaba a făcut drumul ăla dacă pe el merg oameni needucaţi. Investind în educaţie, trebuie să ai rabadare 6-7 ani. La mine abia acum au început să se vadă rezultatele.”
În total peste 200 de copii pleacă la liceu în fiecare dimineaţă din Peştera. Primăria le plăteşte transportul. “Cred cu desăvârşire că educaţia e şansă României. Dar când te uiţi în mediul rural că e 70 la sută abandonul şcolar, se pare că suntem în pericol”, spune primarul.
În şcoală generală sunt 460 de copii. Familiile care au cel puţin 2 copii beneficiază de ajutor de la primărie la început de an. Bani pentru haine şi rechizite. Iar tinerii care merg la facultate au cazarea şi trasportul asigurate de primărie. Aşa se face în Peştera abandonul şcolar este zero. Înainte că primăria să susţină studiile, în comună erau au fost 3 studenţi în mai bine de două decenii. După ce a început această politică, sunt 21.
Şi la capitolul asistaţi social şi şi şomaj, Peştera stă bine. Din 2008 şi până azi, numărul lor a scăzut de la 320 la 21.
Fosta fermă a fost refăcută acum de investitorii pe care primarul i-a ademenit în sat. Acum, în Peştera sunt 11 ferme mari în care muncesc aproape toţi localnicii. A fost plantată şi perdea forestieră iar rezultatele, spune primarul, au fost “fantastice”. De atunci nu s-au mai cheltuit bani pe deszăpezire. Fost pădurar în tinereţe, Valentin Vrabie e pe cale acum să înconjoare satul cu perdele forestiere.
Pentru copii din şcoală a cumpărat biciclete. 460. Aşa se face că tot satul e împânzit acum de pustii care dau la pedale. Dacă stai să te gândeşti, până la urmă tot ce face Valentin Vrabie intră în atribuţiile unui primar. Că doar de aceea sunt aleşi primarii în funcţie. Să muncească pentru comunitate. La Peştera, însă, edilul Vrabie a demonstrat însă că dacă vrei, te agiţi şi îţi pasă poţi găsi soluţii care să scoată comunitatea din noroi şi mărăcini, le dai oamenilor speranţa şi şansă să trăiască un pic mai bine iar copiilor un viitor.
Un material realizat de România, Te iubesc
preluare de pe evz.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
